Carol Davila, părintele medicinei româneşti, a fost fiul nerecunoscut al lui Franz Liszt. De ce a refuzat celebrul compozitor să-şi asume paternitatea

 

Carol Davila, părintele învăţământului medical universitar românesc, ar fi fost fiul nerecunoscut al celebrului compozitor Franz Liszt. Cel mai cunoscut medic român a rămas văduv de două ori. A doua soţie i-a murit din cauza erorii unui ucenic de-al său. Numele primit la naştere de cel pe care românii îl cunosc drept Carol Davila a fost Carlo Antonio Francesco d’Avila.
Cel mai vestit medic şi farmacist de origine franceză, care avea să capete ulterior cetăţenie română s-a născut la Palermo, în Italia, în 1828. Deşi nu s-a putut demonstra cu documente şi tatăl nu şi-a asumat niciodată paternitatea, se spune că medicul ar fi fost fiul celebrului compozitor Franz Liszt. Compozitorul a avut mulţi ani o relaţie cu scriitoarea franceză, contesa Marie d’Agoult, o femeie frumoasă şi cultă. De pe urma relaţiei celor doi au rezultat patru copii. Primii trei au fost recunoscuţi de tatăl lor şi crescuţi chiar de mama lui Liszt. Al patrulea nu a beneficiat însă de recunoaşterea parentală, din motive necunoscute. Despre copilăria lui Carlo Antonio Francesco d’Avila, cel de-al patrulea copil al scriitoarei, devenit ulterior Carol Davila, nu s-au păstrat informaţii. Potrivit unei ipoteze agreate de unii istorici, copilul ar fi fost adoptat de familia unui medic care i-a insuflat pasiunea pentru acest domeniu.
A urmat Facultatea de Medicină din Paris, pe care a absolvit-o în februarie 1853. La 21 de ani a ajuns în România în urma unei întâmplări. În anul absolvirii sale, la Facultatea de Medicină din Paris existau două cereri de medici. Una venea din Persia, din partea şahului care ruga Guvernul francez să-i trimită un absolvent pentru a îi servi drept medic personal. Cealaltă cerere venea din partea domnitoruluiŢării Româneşti, Barbu Ştirbei.
Venirea în Ţara Românească
Carol Davila a acceptat să vină în România. Tânărul medic cu doctoratul susţinut la Paris intenţiona să rămână în Ţara Românească doar trei ani. A rămas însă pe pământ românesc până la finalul vieţii. Odată ajuns în ţară a primit din partea lui Barbu Ştirbei gradul de maior. A fost numit medic-şef la Spitalul Militar, iar domnitorul i-a dat mână liberă să reformeze unitatea şi sistemul. Davila a realizat că pentru a schimba ceva în sistemul sanitar românesc are nevoie de medici şi a pus bazele primei şcoli de medicină românească. După fuga lui Barbu Ştirbei, la un an de la sosirea lui Davila în ţară, considerat apropiat al fostului domn, medicul a fost demis din funcţia de şef de la spitalul militar. 1854 a fost şi anul în care Davila s-a îmbolnăvit de reumatism poliarticular, boală care va lăsa sechele pentru tot restul vieţii. Medicul a rămas de atunci cu cotul drept anchilozat, motiv pentru care îşi va folosi mai mult mâna stângă. După revenirea lui Barbu Ştirbei în ţară, Davila a fost repus în funcţie şi a putut să-şi demareze proiectele. A reorganizat spitalul miliar pe secţii, a îmbunătăţit îngrijirea medicală acordată bolnavilor şi a reuşit să realizeze, în 1855, prima transfuzie de sânge din România.
Creatorul Facultăţii de Medicină
A pus bazele Şcolii de Mică Chirugie după modelul şcolii din Angers, unde îşi începuse studiile medicale. Un an mai târziu, în 1856, în această şcoală creazăsecţia de farmaceutică, prima înfiinţată în România. După trei ani de la înfiinţare, Davila reuşeşte să transforme Şcoala de Mică Chirurgie în Şcoala Naţională de Medicină şi Farmacie. Un an mai târziu, pe lângă această unitate, Davila crează o nouă secţie: Medicină Veterinară. La şcoala sa, Davila a predat încă din 1856 cursul de chimie. Tot el a fost iniţiatorul unor conferinţe publice având drept subiect chimia. Şcoala creată în 1855 a devenit în 1869 Facultate de Medicina, Chirurgie şi Farmacie. Davila şi-a văzut astfel îndeplinit visul pe care îl avusese de la venirea înŢara Românească, acela de a face din sistemul de învăţământ medical românesc unul egal cu cel din ţări care aveau centre universitare cu tradiţie.
A înfiinţat primul azil pentru orfani
Prima soţie a lui Davila, Maria Marsille, a murit la un an de la căsătorie. Dupa moartea soţiei, Davila s-a concentrat pe un proiect care viza copiii orfani. A luat singur în întreţinere 40 de fetiţe orfane, găsite în diferite mahalale ale Bucureştiului. Le-a ţinut în casa lui, le-a îngrijit şi a înfiinţat primul azil de fete din România, în 1861. A înfiinţat apoi un orfelinat pentru patruzeci de băieţi. Tot prin grija lui s-a înfiinţat în cartierul Pantelimon din Bucureşti prima scoala de surdo-muţi din România.

Citește continuarea pe Adevarul.ro