Carolina Ilica: Poezii

Minune

A scrie un poem e o minune!
E ceva sfînt, ca tot ce este viu.
De parcă Dumnezeu în gînd l-ar spune,
Iar eu să îl aud şi să-l transcriu.

Dar poate mai întîi l-a tot visat;
Uitîndu-l iar şi iar. închis în vis.
Iar eu să-mi amintesc şi, recitat,
Să i se pară, treaz, că El l-a scris.

Distribuie prietenilor

Mirarea

De ce se-ntreabă un copil “De ce?”,
Uimindu-se de toate, vrînd să ştie?
Mirarea, ne-a-nvăţat un învăţat,
E începutul de filozofie.

Şi Poezia-i “fiică a mirării”
Şi el, Poetul, un copil la fire –
Precum Adam la începutul lumii –
Vorbind de unul singur, de uimire.

Clopote

Bat clopotele de vecernii
Şi mă opresc să mă închin.
Ca orişicare om, dorindu-şi
Din Cer mai mult ori mai puţin.

– O, Doamne, cetitor de gînduri,
Tu ştii mai bine decît mine
Ce vreau: să scriu atît de simplu,
încît s-ajungă pîn^ la Tine!