Cât de frumoși sunt românii de Paști!

   lucian-avramescuAm stat la coadă, într-o prăvălie modernă, cu nume americănesc și cărucioare în care pui tot ce-ți poftește inima și-ți aprobă buzunarul, azi. Apoi am împins căruțul în coada celei mai scurte, mi s-a părut mie, cozi. Splendidă agitație, frumos popor, caldă rânduială! Nimeni n-a țipat la nimeni, iar persoana din fața mea, o doamnă cu ruj discret peste obrazul unei vârste aproximative, a întors zâmbitoare capul, scuzându-se parcă pentru că eu i-am atins călcâiul, în necontrolata mea grabă, cu căruța pe care o pilotam. Nimeni nu se grăbea cu toate că toți se grăbeau. La coada de alături am citit, pe fruntea bombat-înaltă a unui tânăr, ceva care m-a dus spre profilul visător al lui Eminescu. Un bărbat cu barbă care așteapta ca soața să-i transfere pachetele din căruț în sacoșe, afișa o bonomie resemnată a sprâncenelor care nu s-au încruntat cât am stat țintă cu ochii pe el. Poate că e un văr de-al patrulea al lui Brâncuși! De ce n-ar fi?! Suntem de-un neam cu făuritorul Infinitului sub formă de Coloană. De ce neamurile lui oltenești nu s-ar găsi la coadă cu mine în acest magazin și de ce n-ar fi aici nepoții lui Enescu și vecinii de sânge ai lui Cioran, Eliade și, că tot a locuit la Vălenii de Munte, ginerii lui Iorga?

    E vinerea mare, poporul din Ierusalim îl bate în cuie pe cel pe care l-a adulat cu smicele de măslin acum o săptămână, oamenii se schimbă de la o zi la alta, doar noi rămânem, și-n vinerea mare, aplecați spre o cumsecădenie care ne vine din oase, din ancestral, din demult, din vecii.

Distribuie prietenilor

   Coada e lungă și m-am nimerit în spatele unor căruțuri pline, încerc să nu-mi fac reproșul că am numărat doar cumpărătorii fiecărei cozi, nu și plinătatea recoltată din galantare, dar nu e bine să te cerți nici măcar cu tine însuți în vinerea mare, așa că mă iert fără un ghiont pe care altfel mi-l atribui și-l meritam.

    Casiera, tânără și corpolentă, chinuind un scaun rotativ mic, pierdut sub imensități, menține sub transpirația care-i curge pe nas elementul unei bonomii  de parcă la fiecare pungă cu cozanac sau mănunchi de pătrunjel pe care-l tastează ți-ar ura sărbători fericite, este ținta privirii tuturor. O învelesc și eu cu dragostea mea. Toate femeile tinere sunt frumoase, toate femeile care au fost tinere au fost frumoase, toate femeile trec ca un tren accelerat prin gara frumuseții fără bătrînețe, în rest halte, triaje, interstațiile amăgirii și așa mai departe, mă rog, cam așa suna o poezie a mea pe care o știe mai bine Caramitru. Eu țin minte doar că suntem un popor dătător de minți și talente și-mi reîmprospătez credința că suntem un neam minunat. Ce frumoși sunt românii de Paști! Am ajuns. Fata zâmbește fără să mă știe.  Apoi cineva, indicându-mă cu numele din cărți și buletin îmi zice ”Paște fericit!” Paște la fel îi zic și eu. Până am descărcat în portbagaj târguielile mele, inclusiv pentru Luciana, care așteaptă înfrigurată Iepurașul, și eu mă pitesc sub identitatea falsă a urecheatului generos, lumea rămâne frumoasă, soarele bate de sus mătănii de raze și mă întreb de unde bănuiala că nu prea mai suntem ca neam și ca zâmbet ce eram în istoriile vechi!

Lucian Avramescu