CCR: Parlamentul şi Preşedinţia au termen până în 14 februarie pentru a-şi prezenta poziţia referitoare la sesizarea PSD în legătură cu nominalizarea lui Orban

 

Parlamentul şi Preşedinţia au termen până în 14 februarie pentru a-şi prezenta poziţia referitoare la sesizarea PSD în legătură cu nominalizarea lui Ludovic Orban pentru a doua oară ca premier, a anunţat Curtea Constituţională, potrivit news.ro.

Conform textului sesizării conflictul de natură constituţională între cele două autorităţi ale statului constă în exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor preşedintelui.

Distribuie prietenilor

”Referitor la cererile presedinţilor Camerei Deputaţilor si Senatului de soluţionare a a conflictului dintre Preşedintelui României şi Parlamentului României s-a stabilit ca până la 14 februarie părţile să îşi exprime punctul de vedere. Termenul pentru sedinţa de judecată se stabileşte ulterior”, a anunţat marţi dimineaţă Curtea Constituţională.

”Conflictul juridic de natură constituţională constă în exercitarea în mod discreţionar a atribuţiilor Preşedintelui României, astfel cum acestea sunt reglementate de Constituţia României, republicată, constând în desemnarea, în data de 6 februarie 2020, a candidatului Ludovic Orban la funcţia de prim-ministru, prin Decretul nr. 82/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 883 din 6 februarie 2020, cu încălcarea, în mod direct sau indirect, a următoarelor principii sau dispoziţii constituţionale: 1. principiul colaborării loiale între instituţiile publice, derivat din art. 1 alin. (4); 2. obligaţia constituţională de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza I; 3. obligaţia constituţională de a exercita funcţia de mediere între puterile statului, înscrisă în art. 80 alin. (2) teza a II-a”, se arată în textul sesizării iniţiate de PSD.
În opinia PSD, prin acest demers, Preşedintele României a nesocotit şi a deturnat de la scopul prevăzut de legiuitorul constituant dispoziţiile imperative înscrise în art. 114 alin. (2) din legea fundamentală, potrivit cărora Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată în condiţiile art. 113.

”Nominalizându-l drept premier pe Ludovic Orban, Preşedintele României încalcă voinţa Parlamentului, care tocmai i-a retras încrederea acestuia prin recenta moţiune de cenzură. Respingând propunerea de premier formulată de o majoritate parlamentară, Preşedintele României va declanşa, astfel cum a declarat, un conflict juridic de natură constituţională, împiedicând formarea unui Guvern, cu scopul declarat de a dizolva Parlamentul şi de a ajunge la „alegeri anticipate””, se arată în sesizare.

Preşedintele Klaus Iohannis este acuzat căi încalcă dispoziţiile art. 89 alin. (1) din Constituţia României, republicată, declarând deschis că are ca scop „alegeri anticipate”, folosind ca mijloc nerezolvarea crizei guvernamentale mai mult de 60 de zile.