Cele mai bune ceaiuri pentru arderea grăsimilor
Atunci când ții o dietă, ceaiurile sunt foarte importante, mai ales că ard grăsimile și elimină toxinele din organism.
Unul dintre cele mai bune ceaiuri este ceaiul de coada-calului, care are ca rol eliminarea grăsimilor, dar ajută și la purificarea sângelui. Foarte bun pentru digestie și stomac, ceaiul poate fi consumat fără probleme în diete și se bea pe tot parcursul zilei. Se pun 5 lingurițe de frunze la 1 litru de apă.
Anghinarea accelerează arderile
Cunoscută mai ales pentru proprietăţile ei diuretice, anghinarea are şi efect de reglare a poftei de mâncare. În acelaşi timp, infuzia din frunzele plantei stimulează procesele digestive şi metabolismul, împiedicând depunerea grăsimilor.
Ceaiul se prepară astfel: peste o lingură de frunze uscate se toarnă 500 ml de apă clocotită şi se lasă la infuzat cinci minute. După răcire, se strecoară lichidul. Prima cană se consumă dimineaţa, după micul dejun. Restul cantităţii de ceai se bea pe parcursul zilei.
Specialiştii recomandă ca tratamentul cu anghinare să se facă progresiv, începând cu cinci-şase linguri în primele cinci-şase zile.
Urzica și păpădia, două plante necesare în orice cură
Ceaiurile de urzică și păpădie, două dintre cele mai răspândite plante de la noi, sunt foarte bune pentru cei care vor să obțină o cură de slăbire alături de detoxifierea organismului. Urzica elimină apa în exces din organism, curăță sângele și dă energie mare. Se bea pe termen lung, timp de 2 luni, cel puțin.
Ceaiul de păpădie, unul dintre cele mai bune ceaiuri depurative, sudorifice și diuretice, ajută la arderea grăsimilor și detoxifierea întregului organism.
Ceaiul de frunze de dud în combinație cu ceai de rozmarin sau anason
Ceaiul din frunze de dud ajută la arderea grăsimilor, dar trebuie consumat după fiecare masă. Se folosesc doar frunzele și se pune o linguriță la 250 de ml de apă clocotită. Ceaiurile de anason și rozmarin în tratamentul cu ceai de dud sunt foarte bune.
Un ceai extrem de bun, care ajută la dezintoxicarea ficatului, este ceaiul de anghinare. Fiind un excelent tonic hepatic, după 2 luni de băut acest ceai, oricine se va simți foarte bine.
Combinatia de ceai verde, ceai de soc și ceai negru, eficientă pentru arderea grăsimilor
Ceaiul negru și ceaiul verde sunt la fel de eficiente pentru arderea grăsimilor. Ceaiul negru, ca și cel verde, intensifică metabolismul și favorizează astfel arderea grăsimilor. Un alt ceai extrem de bun în toate curele de slăbire este ceaiul de mentă. Ajută la digestie, însă mare grijă să nu ajungeți la constipare după mai mult timp. Antioxidant, ceaiul de mentă dizolvă grăsimile și stopează absorbția acizilor grași.
Ceaiul de soc este printre cele mai bune ceaiuri de slăbit, deoarece este un foarte bun sudorific și ușor laxativ. Aromat și plăcut la gust, acest ceai se poate bea pe toată durata zilei, doar că veți simți că transpirați încontinuu. Consumat cu lămâie, acest ceai este perfect în diete.
Sursa – clicksanatate.ro