Cod galben de ploi și cod portocaliu de ninsori abundente și viscol
Administrația Națională de Meteorologie a emis, marți, două avertizări de vreme severă, în aproape toată țara.
COD GALBEN
Interval de valabilitate: 16 martie, ora 10:00 – 18 martie, ora 06:00
În intervalul menționat, vor fi precipitaţii în majoritatea zonelor, iar în regiunile din sudul, estul şi centrul ţării, precum și zonele montane şi submontane se vor cumula cantități de apă local de 25…35 l/mp și pe spaţii mai mici, îndeosebi în jumătatea de est a Munteniei, 40…70 l/mp. Vor fi mai ales ploi, dar treptat în Transilvania și local în Maramureș, iar începând din noaptea de marți spre miercuri (16 /17 martie) și în vestul şi nordul Moldovei vor predomina ninsorile.
În toată zona montană și local în Transilvania şi zona subcarpatică din Moldova stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.
La munte, la peste 1500 m altitudine, temporar vântul va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii, iar intensificări de până la 55…65 km/h vor fi şi în sudul Banatului şi al Olteniei şi local în Moldova şi estul Munteniei.
Notă: intensificări ale vântului vor fi pe arii mai restrânse şi cu viteze mai mici şi în restul teritoriului.
COD PORTOCALIU
Interval de valabilitate: 16 martie, ora 14:00 – 17 martie, ora 23:00
Fenomene vizate și zone afectate: intensificări susținute ale vântului, ninsori abundente și viscol puternic în zona Carpaților Meridionali și de Curbură
În zona Carpaților Meridionali și de Curbură va ninge abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90…110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.
AMPress