Președintele Iohannis, care tocmai cuvântează acum, a spus, după o rundă de consultări, ieri, cu Cioloș, Dragnea, Isărescu și Blaga, că ”lipsa consensului” ne-a venit de hac. Iată că s-a ivit și consensul. Liberali și pesediști, bancheri și ce-au mai fost ei, acolo, la Cotroceni, au căzut toți lați pe o parte, cea a consensului. Nicio deviere de la consens și nicio abatere de la linia directoare. Linia directoare e să facem ”un proiect de țară”. Îmi aduc aminte când Nea Nelu Cotrocelu, mândru ca un păun cu coadă înfoiată, izbutea ”consensul de la Snagov”, rămas ca atare în istoria personală a susnumitului. Azi, domnul de la Sibiu, grav ca un duhovnic și luminos ca un dromader care a văzut oaza, găsește și el secretul ”consensului”. Am aflat, zice, buba! Ne-a lipsit consensul! Azi îl avem, în sfârșit!
Eu, domnule Iohannis, sunt nemulțumit, ca alegător, tocmai de consensul clasei politice. Toți sau, mă rog, aproape toți, vor același lucru. E un consens total. Numai că nu se prea brodește consensul lor cu obiectivul ”România puternică”. România e mereu mai slabă de parcă s-a născut cu buricul nelegat și pe acolo se scurg energiile ca printr-o găoază fără sfincter. Nu se poate, spuneți, domnule Iohannis, să facem o țară pe datorie fiindcă mai devreme sau mai târziu, plătim. Cu totul de acord. Așa e! Dar noi am luat din comunism o țară fără datorii! Proastă, primitivă, cu industria ”fier vechi”, vorba marelui premier mic de atunci, dovadă că am și vândut-o ca fier vechi, dar fără datorii. Cine și de ce a îndatorat-o de au mai rămas doar datoriile din ea? Cine ne îndatorează acum, fiindcă o ținem tot în împrumut și datorii? Toată nenorocirea asta care a depășit un sfert de veac s-a petrecut într-un desăvârșit consens politic între stânga și dreapta, centru- stânga și centru-dreapta, liber schimbiști și umaniști, ONG-iști alimentați de Guvern și ce mai e prin instalația națională de păpat bani publici. Nu contest nevoia de consens în chestiunile mari ale țării, domnule șef de republică. Dar fă-l, de poți, nemțește, nu ca până acum, fiindcă trăim în el, în consens, ca-n mocirlă, la nivel politic, și s-a ales, precum se vede, praful de țară. Și chiar de noi, ajunși popor migrator, cel mai migrator popor european, mai migrator decât popoarele nomade de acum o mie de ani.