Cu fiul meu Arin, despre semeția gârbovită a mai marilor zilei

Fiul meu, Arin Alexandru Avramescu, avocat, m-a dojenit că – și atunci când le critic – fac un favor involuntar personajelor politice care sunt îmbrâncite de mine în istorie. Și nu merită. Nu le mai da numele, nici când scrii că sunt netrebnici, nu te mai coborî. Poetul din tine are obligația de a nu promova nimicul, făcându-l nemuritor.

Arin are și n-are dreptate. Sigur că anonimatul, ștergerea numelor care mânjesc istoria, neamul, credințele înaintașilor, concentrându-se doar pe strânsură și avere, din epistolele mele scriitoricești, s-ar cuveni. Un important scriitor, Eugen Barbu, personaj cu numeroase, abundente cusururi, mărturisea că-i trist atunci când, răsfoind presa unei zile – era vremea în care de la chioșc se mai cumpărau ziare – nu-și găsea numele. Prefera o insultă, tăcerii, o înjurătură, comodei ignorări. Tăcerea în legătură cu el însemna moarte. Moartea lui ca personaj principal într-o lume în care se călcau pe picioare mai puține personaje principale. Azi e o luptă crâncenă, iar în politică nimeni nu se vrea secundar. Politica ne-a adus în față tot zarzavatul pricăjit al maidanelor, neudat cu educație, morală și cultură, proclamându-l izbândă a geneticii botanice.
Un pricăjit, confuz în toate, declarat prin repetenție inapt școlar, e azi în scrisul tuturor, pe buzele, îndulcite de emoție, ale femininelor din televizor, nelipsit de la parastasul zilei naționale, semețindu-se când dă mâna cu un nimeni și redevenit aplecat doar la întâlnirea unuia mai potent în decizii. Nimeniul din El e, mai mereu, cu majusculă. El dă banii, El decide fericirea, El aprobă burse mâzgălitorilor pe hârtie, care se dovedesc în stare să-l laude, învingându-și voma.
Să nu-l fac nemuritor, zici, fiule!? Cărțile mele trebuie să-l lepede, să nu-i fac onoarea nemuririi? Dar eu sunt și jurnalist, blestem care pune în întâmplare mortul sau viul, cel călcat pe trecerea de pietoni, de cel iertat prin noroc! Nu pot face o ziaristică abstractă.

Diavolul, dacă e subiect, și e subiect în atâtea câte avem de trăit, trebuie numit. Să-i inventez un pseudonim? N-am destulă fantezie onomastică, iar bâlciul e plin de nume care oricum vor fi uitate. Doar Nero, care a dat foc Romei, nu-i uitat. Ăștia vor fi uitați de istorie, prin scufundarea în mocirla pe care o merită, chiar dacă au pârjolit România.

Lucian Avramescu

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.