Cum are România grijă de România de afară

Păi România, îmi zic eu, nu poate să se îngrijească metodic și creștinește, de România – câtă a mai rămas – de acasă. Cum să izbutească ea să omogenizeze atâtea risipiri și singurătăți rătăcite în patru zări? Văzând răzbelul creat de o zicere a fostului premier Năstase, m-am mirat că există cineva care să vorbească ”în numele” diasporei europene și să emită replici. Cine e persoana nu știu și pe ce criterii e aleasă, de asemenea n-am habar. Dar există și bine ar fi să existe – fiindcă în țară s-a creat o superstiție – o forță a diasporei românești, comparabilă cu a celei ungurești pentru a nu ne arunca prea sus, la cea evreiască, unică în comunicare inteligentă și forță în toată lumea.

Se zice că diaspora românească l-a ales pe Iohannis. Eu știu că sasul de la Sibiu a avut în țară un plus de un milion de voturi, parcă, față de ”deja alesul”. Dar religia diasporei s-a făptuit și funcționează în terminologia de pe Dâmbovița politică. Diaspora a decis, diaspora a dres. Ce bine ar fi ca românii risipiți pe tot gogoloiul albastru să fie atât de strâns interesați de ce-i acasă, la fosta lor casă pe care mult prea mulți au abandonat-o și chiar uitat-o.
Românii, zice președintele European al românilor plecați să-și afle un rost afară, nu au fost ajutați să afle că pot vota altcum. Cum să-i ajuți de la București, când ermeticele noastre cancelarii nu-s în stare să comunice peste deal o hotărâre și un ucaz? Dacii o făceau prin focuri pe dealuri. Să-i mai ajute și pe cei din Spania sau Tanganica? Greu de făptuit și de crezut.
Cum e diapora română, nu cea din legende? E, adesea, tristă. Cunosc o fată dintr-un sat prahovean vecin, plecată de 11 ani de acasă în Italia, convocată la un trai mai bun de o mătușă. Avea 19 ani. Acum are treizeci neîmpliniți. N-a votat niciodată. Comunitatea românească din sudul peninsulei, cea pe care o cunoaște, e compusă din mătușă-sa și alte două familii de la noi. Se văd uneori și mai schimbă o vorbă. Femeile se ocupă de bătrâni italieni. Mătușă-sa a înmormântat șase rânduri de octogenari și nonagenari, plângîndu-i pe toți, mai tare decît rudele, fiindcă moartea lor însemna și moartea slujbei. Niciodată n-au fost la vot. E departe și nu prea contează pentru ei cine-i ales la București. Totuna!
O altă categorie de diaspora, pe care o cunosc, e cea care a plecat după mineriade și după porcăriile petrecute după 89. Cei cu speranțele frânte. Cunosc astfel un arhitect care mă sună uneori. Trăiește în SUA unde a fugit, convins că va fi arestat, cum arestează Erdogan acum inamicii politici, fiindcă fusese în Piața Universității. A plecat din motive de Iliescu, din motive de FSN. E, ca și alții pe care-i știu, un fel de refugiat politic. El a mers mereu la vot și a votat fără excepție anti FSN, anti PSD, anti tot ce miroase a legătură cu trecutul bolșevic al țării. Aceștia, da, n-aveau cum să-l voteze pe Ponta. Ei, poate, au creat cozile la ambasade, ei au protestat chemându-i și pe alții, cei care – din păcate mult prea mulți – nu prea știu ce și cum e prin țară. Câți astfel de refugiați avem? Nu știu.