Cum poate fi otrăvită cea mai bună pâine din România

     lucian-avramescuAm trecut azi, în drum spre marile orașe, prin Urlați. Am mulți prieteni aici.Unul se cheamă Valeriu Bolgiu. Mama lui e din Sângeru și, ca toți sângerenii, suntem neamuri. Vali a obținut acum două zile premiul întâi pe țară pentru cea mai bună pâine. A fost, la Tg. Mureș, un concurs unde el și pâinea lui, la care au cotizat substanțial cei doi fii și mai ales distinsa lui doamnă, s-au găsit în finalul unei jurizări acerbe, pe locul întâi. N-am apucat să-l felicit, să-i felicit. O fac acum. Bravo vouă! E o mândrie și pentru noi găzarii să ne știm producătorii celei mai curate și gustoase pâini din România.

     Treceam, azi, deci, spre marile orașe, cu îngândurările mele, cu tot ce cară în el un om al cărților pe care le scrie mereu în cap și nu le termină decât arar. N-am oprit, ca de obicei (n-am oprit?!), la magazinul select de torturi și pâini și vinuri al lui Vali și al familiei lui, păstrându-mi plăcerea aromelor subtile pentru întoarcere. Aproape de popasul Bolgiu se află, precedându-l cred, un alt popas, al unui alt prieten, mai vechi și mai bătrân, care deschisese, după Revoluție, un fel de restaurant, unde mâncai binișor, iar la parter se găsea un magazin alimentar. Când aveam vizitatori, unii străini, gazetari de pildă, poposeam acolo, n-aveam altă variantă, și beam o țuică reală și mâncam o bună ciorbă de burtă. Nu dau numele proprietarului cu toate că de ani de zile nu mai vorbim decât dacă, întâlnindu-ne, ne salutăm acru și rostim trei silabe strâmbe. Ce a stricat ciorba de burtă a birtașului? Am trecut, trăia biata mama, spre Sângeru, venind din București și am oprit, fiindcă uitasem, să-i iau portocale. Mama se bucura ca un copil când îi aduceam portocale.Era coadă în magazinul alimentar, eu m-am așezat cam al zecelea, prima la rând fiind o băbuță care făcea nazuri, nehotărâtă dacă să ia – nu mai țin  minte – să zicem zahăr tos sau zahăr cubic. Nu se vedea portocaliu de portocală în rafturi, așa că am întrebat, peste rând, pe duduia suplă ca un ghivent, vânzătoarea, dacă au portocale, ca să nu stau degeaba. N-avea rost să șed ca prostul la o coadă care se putea  isprăvi, pentru mine,… în coadă de pește. De după tejghea, blonda duduie, tânără și  zmochinită, m-a porcăit scurt că ar trebui să am mai mult bun simț. ”Nu vezi că sunt alții înainte?  N-ai bun simț să aștepți să-ți vină rândul?!” Inutil să spun ce a urmat. Din parte-mi și de după tejghea. De notat e că otrava aia care, în loc să spună că-s nesimțit, cu același număr de cuvinte, ba mai puține, cântărind celei din față zahărul, ar fi spus simplu – ”n-avem portocale”, iar eu plecam și se isprăvea totul. Poți cântări o măslină și în același timp să-i spui unuia de la coadă să nu mai stea că stă degeaba, fără să fii Napoleon. Ce-avea cu mine otrava? Era o individă care urăște tot și detestă, era evident, prăvălia în care lucra. Nervos, mi-am zis eu atunci, că făptura aia muierească a fost ocolită și va fi în veci, de orgasm. L-am sunat pe amicul proprietar, avertizându-l că-i păcat de munca lui dacă scoate în față…mă rog, ce am zis eu acolo. Bineînțeles că n-a dat-o afară. Bineînțeles că eu am jurat să nu mai trec prin magazinele lui, ceea ce am și făcut. Bineînțeles că el a dat faliment nu pentru că n-am mai trecut eu pe acolo, ci pentru că avea prostul obicei de a alege oameni răpciugoși pe care să-i pună față în față cu clienții care s-au împuținat progresiv. Fătuca, îmbătrânită prematur, fiindcă muierile rele se ofilesc iute, lucrează și acum, tot acolo, într-un reziduu păgubos de afacere comercială, în ruina unui fost avânt.

Distribuie prietenilor

   Slavă Domnului, mi-am zis, că amicul meu Vali, câștigătorul locului întâi pe țară pentru cea mai pufoasă și ecologică pâine, n-are la tejghea o otravă ca asta că m-ar pierde de client, ceea ce n-ar fi decât o pagubă sentimentală.  Norocul lui e că  educatele lui fete (0are?), elegantele lui ”madmuazele” (oare?), cu  încruntarea  lor groasă tencuită pe chip, nu au băut din mătrăguna comportamentului împuțit al altor salariate care se pișă, scuzați, pe prestigiul, câștigat greu, de munca patronului. Așa e? Așa o fi!