Cum reușesc cuplurile să depășească despărțirile? Află care sunt cele mai comune modalități de a încheia o relație
Ieșirea dintr-o relație este un moment dificil pentru mulți oameni, indiferent de vârstă. Din acest motiv, fiecare alege să gestioneze această situație în stilul propriu pentru a-și alina durerea și pentru a se simți mai bine. În articolul de azi, o să discutăm despre trei dintre cele mai comune opțiuni alese în general de cuplurile destrămate.
Iată modalitățile alese de cei care vor să treacă peste o despărțire:
- Se focusează pe dezvoltarea lor
Unul dintre cele mai sănătoase și eficiente moduri prin care oamenii trec peste o despărțire este prin concentrarea pe propria dezvoltare. Mulți aleg să vadă acest moment dureros ca pe o oportunitate de creștere personală. În numeroase cazuri se întâmplă ca într-o relație toxică, unul sau chiar ambii parteneri să se piardă pe ei în încercarea de a-l mulțumi pe celălalt. Astfel, odată terminată relația, este momentul ca aceștia să se focuseze pe creșterea lor individuală și redescoperirea sinelui. Această creștere se poate realiza pe plan fizic, mintal, spiritual sau chiar profesional. Este important ca aceștia să acorde cât mai mult timp lucrurilor care le fac plăcere și care îi ajută să devină mai sănătoși și să se simtă mai bine pentru început, iar pe parcurs vor descoperi care le sunt pasiunile și cum să evolueze conform lor.
- Petrec timp cu cei dragi
Despărțirile constituie experiențe care pot lăsa persoanele implicate cu un sentiment profund de singurătate. În aceste momente dificile, familia și prietenii joacă un rol esențial, oferindu-le sprijinul emoțional necesar pentru a naviga prin tumultul sentimentelor și a-și regăsi echilibrul interior. Una dintre cele mai comune modalități prin care oamenii depășesc o despărțire este petrecerea timpului cu cei apropiați. Cei dragi oferă ascultare, încurajări și un spațiu sigur pentru a-și exprima emoțiile, iar de multe ori este suficient să ai pe cineva alături care să te înțeleagă și să nu te judece. Ia legătura cu prietenii sau familia, chiar dacă nu aveți cea mai apropiată relație, și inițiază ieșiri sau activități pe care să le faceți împreună. Participarea la activități sociale ajută la distragerea atenției de la gândurile negative și la reconstruirea sentimentului de apartenență. În plus, prietenii și familia oferă adesea sfaturi sau perspective diferite asupra situației, ajutându-te să vezi lucrurile dintr-un unghi nou. Ei îți pot oferi claritate și pot ajuta la depășirea unor momente dificile de îndoială sau regret.
- Recurg la vicii
Din păcate, nu toată lumea găsește metode sănătoase de a face față despărțirilor. Recursul la vicii, cum ar fi alcoolul, fumatul, drogurile sau alte comportamente autodistructive, reprezintă o alegere comună pentru unii, mai ales atunci când durerea emoțională pare insuportabilă. Alcoolul și drogurile sunt adesea văzute ca un mod rapid de a amorți durerea emoțională, însă pe termen lung, ele pot duce la probleme de sănătate mintală și fizică mai mari, inclusiv depresie, anxietate și dependență. Pe lângă acestea, țigara clasică sau țigara electronică reprezintă un alt pericol care poate da dependență. Pe diferite site-uri de profil, cum este merlin.ro, se găsesc numeroase arome de țigări electronice sau vape-uri care pot afecta grav sănătatea, însă care sunt extrem de populare pentru oamenii care trec prin momente grele. Un alt viciu care afectează sănătatea fizică este mâncatul compulsiv. Pe termen scurt, acest comportament poate aduce confort, dar în timp, poți ajunge chiar la obezitate.
În final, fiecare alege să înfrunte situațiile dureroase și despărțirile în propriul mod. Indicat ar fi, ca în cazul în care treci printr-un astfel de moment, să apelezi la o soluție care să te ajute să crești și să te dezvolți, în schimbul unei alinări de scurtă durată care ar putea să-ți facă rău în timp.