AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Cum și-au dobândit româncele dreptul de a VOTA și a CANDIDA la alegerile locale. „Să ne ducă pe noi de nas o muiere! Facem contistație!”

În urmă cu 94 de ani, femeile din Regatul României își exercitau pentru prima dată în istorie dreptul de a vota și a candida la alegeri, pentru care se luptaseră decenii la rând.

Atât în timpul domniei Regelui Ferdinand I, cât și a lui Carol al II-lea, societatea românească a prins din urmă, cu pași repezi, marile țări ale lumii, inclusiv în ceea ce privește drepturile femeilor. Dacă în Marea Britanie, femeile aveau dreptul să se implice în viața politică a țării prin vot încă din 1918, în România aveau să treacă 12 ani până când femeile au și putut să și-l exercite.

Se întâmpla în 1930 în cadrul alegerilor județene și locale, la un an după ce fusese adoptată legea prin care se stabileau criteriile și categoriile conform cărora femeile puteau vota și candida.

Potrivit gandul.ro, măsura venea după ce, cu șase ani în urmă, în Constituția din 1923, adoptată sub domnia Regelui Ferdinand I „Întregitorul”, se stipula faptul că „legi speciale, votate cu majoritate de două treimi, vor determina condiţiunile sub cari femeile pot avea exercițiul drepturilor politice. Drepturile civile ale femeilor se vor stabili pe baza deplinei egalităţi a celor două sexe”, potrivit volumului „Culegere de documente şi materiale privind istoria României. Ianuarie 1922-Noiembrie 1928”, semnat de Eufrosina Popescu.

De asemenea, un pas important ce avea să pregătească terenul pentru candidarea femeilor la alegerile din 1930 aveau să fie prevederile constituționale care defineau modul în care femeile puteau fi cooptate în consilii comunale și județene. Ele puteau să-și desfășuroare activitatea în domenii precum asistență socială, salubritate publică, cultură și educație.

Având în vedere prejudecățile vremii, era esențială adoptarea unei legi care să stipuleze clar și definitiv care erau condițiile în care femeile puteau vota și candida, dar mai ales ce categorii de femei dobândeau dreptul de a-și decide viitorul prin vot.

„Legea pentru organizarea administrativă” adoptată în 1929, în timpul guvernării Partidului Național Țărănesc, acorda atât dreptul de a candida, cât și pe cel de a vota doar anumitor categorii de femei, care reprezentau, de fapt, o mică parte din populație, pragul minim de vârstă fiind 30 de ani.

Astfel, primeau dreptul de a vota sau de a fi alese în consilii comunale și județene femeile care erau absolvente ale învățământului secundar, normal sau profesional, ciclul inferior, funcționarele de stat, județ sau comună, văduvele de război, femeile care fuseseră decorate pentru activitatea depusă în timpul războiului și cele care conduceau societăți culturale, filantropice sau de asistență.

O mare parte din populația feminină încă nu avea dreptul să voteze, printre care femeile care încheiaseră ciclul de învățământ în formă de trei clase, cele din Ardeal, care erau cu precădere școlite în particular, potrivit tradiției, și nu aveau certificate de studii atestate, precum și cele care conduceau întreprinderi agricole, industriale sau comerciale și nu numai.

Fiecare femeie care voia să voteze trebuie să se înscrie pe o listă electorală. Ulterior, trebuiau să își ia de la primărie carnetul de alegător, cu cel târziu trei zile înainte de data alegerilor.

De asemenea, cele care voiau să candideze pentru funcția de primar, ajutor de primar, casier sau consilier comunal trebuiau să fie propuse de cel puțin 15 alegători ai comunei respective și să accepte această propunere în fața unui judecător.

Totodată, femeile puteau candida doar pentru o singură funcție, nu puteau fi incluse pe două liste separate. Aceeași procedură era valabilă și pentru bărbați.

Lupta cu prejudecățile
Însă acest demers nu s-a bucurat de susținerea întregii societăți, din contră, au fost multe voci care s-au opus, considerând chiar o „batjocură” candidatura femeilor.

„Apăi, la batjocura asta nu ne așteptam, domnule prefect. Îi mare rușine pe țara românească! Să ne ducă pe noi de nas o muiere! O fost ea în tranșee, a suferit ea cu noi în război?… Poate duce cu capul ei gospodăria noastră? Să știți că noi nu ne ținem… Facem contistație!”, se susținea cu vehemență în articolul „În satul care a ales o femeie primar”, publicat în ziarul „Dimineața”, pe 3 martie 1930, conform gandul.ro.

Au existat multe voci care nu au susținut aceste schimbări în viața politică a României. Cu doar doi ani înainte de alegerile locale din 1930, Tudor Arghezi persifla mișcarea feministă din România.

„Feminismul e un limbric de cucoană, crede Badea Ion, de vreme ce boleșnița se aude că se ivește numai în Capitală. (…) Dacă aș dezbrăca o feministă, își zice Badea Ion, căruia i se poate permite la vârsta lui și o probă riscată, m-aș prinde că aș găsi-o cam nespălată și cu o rufă pe ea, care miroase a săpun clătit cu apă multă”, după cum scria în „Badea Ion și feminismul”, publicat în ziarul „Bilete de papagal”, pe care Arghezi îl și fondase.

Darwinismul misogin al lui Maiorescu
Să nu uităm că această atitudinea venea pe un puternic fond misogin, promovat inclusiv în secolul XIX, de unii dintre cei mai mari politicieni ai țării. Este binecunoscută conferința „Darwin și progresul intelectual” susținută de Titu Maiorescu la Ateneul Român, în 1882, în care afirma că femeile sunt ființe inferioare:

„Cum am putea într-adevăr să încredinţăm soarta popoarelor pe mâna unor fiinţe a căror capacitate craniană este cu zece la sută mai mică? Abia ajung astăzi creierii cei mai dezvoltaţi pentru a putea conduce o naţiune pe calea progresului şi prosperităţii materiale… Din 1.000 de căpăţâni măsurate a rezultat 1.410 grame greutate mijlocie la bărbat şi numai 1.250 la femei”.

Maiorescu, unul dintre fondatorii Academiei Române, ce avea să fie și prim-ministru al țării, mai susținea și faptul că:

„Femeia e incapabilă de dezvoltare, oricât ar încerca să-şi dezvolte inteligenţa, ea nu va reuşi; ba chiar, cu timpul, ea se tâmpeşte şi tinde către idiotism”.

Sofia Nădejde și desființarea unor mituri
La acel moment, replica i-a fost dată de celebra scriitoare și publicistă Sofia Nădejde, care i-a demontat argumentele:

„Dacă inteligenţa e funcţia materiei cenuşii, atunci nu se poate trage nicio concluzie pe baza greutăţii creierelor, căci ar trebui avută în vedere greutatea materiei cenuşii. Dar greutatea nu e cea mai potrivită măsură: calitatea materiei cenuşii, numărul celulelor şi al polilor acestora şi ramificaţiile lor ar trebui să fie măsura inteligenţei (…)

Dacă privim comparativ cavitatea creierului oamenilor primitivi şi pe cea a creierului omului modern, constatăm o scădere de capacitate şi volum, atât la bărbaţi, cât şi la femei. Ceea ce înseamnă fie că şi bărbatul regresează odată cu femeia, fie că un volum mai mic indică o evoluţie. Dacă e să judecăm inteligenţa după greutatea creierului, atunci ar trebui să spunem că unele păsări care au un creier mai greu raportat cu trupul sunt mai inteligente ca omul”.

Chiar dacă trecuseră câteva decenii de la această polemică, societatea românească încă era divizată la alegerile din 1930 și multe dintre femei nu s-au prezentat la vot, chiar dacă aveau dreptul de a vota și a candida. De ce? Fie bărbații din jurul lor le interziceau – cu precădere soții, frații -, fie de teama prejudecăților și batjocurii venite tot din partea bărbaților.

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!