Cunoscându-i pe români, disprețuiți România?

Așa se petrece uneori. Din motive de copaci strâmbi nu vedem pădurea. Dar sunt strâmbi copacii-oameni din pădurile României? Mulți, dar nu destui spre a compromite priveliștea pădurii fără de sfârșit.
Mă găsesc încă în stațiunea Venus. După o zi încruntată, de parcă ar fi tencuit cineva cu noroi cerul, iar vântul a bătut curmezis, azi e iar accesibilă plaja. Fiica mea cea mica, Ana Luciana, mi-a pus lângă pat, în zori, o cană pe care scrie ”De la mare, pentru cel mai bun tată”. Trebuia să ți-o dau mâine, mi-a spus, dar știi că nu pot să țin un secret! Așa e. Un secret ținut față de cei dragi poate ajunge minciună, iar ea n-a învățat, sper să nu învețe niciodată, să mintă.
Plaja a adunat familii mai ales. Vorbele, și cele care zboară și spre urechile necunoscuților, sunt articulate civilizat și indică armonii și vieți care se consumă într-un univers exersat al bunăvoinței și dragostei. Cunoscțndu-i pe români, uităm România! Îmi spun asta uneori. Azi mă bucur să n-am dreptate.
Soața mea citește volumul II din ”Povestea vieții mele”, cartea iscălită de Maria, Regina României. Cât toată suflarea feminină a hotelului e chemată de o duduie recomandată de afiș Nico, lungă, brozată și cu o musculatură care exclude compoziția altor cărnuri în afara tendoanelor, răsfoiesc și eu câteva pagini. Citesc la întâmplare: ”Covorbirile cu Unchiul (firește Carol I. nota mea) erau întotdeauna pline de învățăminte și dacă uneori depășeau înțelegerea mea, vina era a mea, nu a lui. Îi plăcea să vorbească despre țara lui adoptivă. Își pusese toată energia, toată inteligența, toată iscusința politică și toată neasemănata sa destoinicie germană în munca ce-și alesese pentru întreaga viață.Tot ce spunea era vrednic de luare aminte”… Apoi, cea care avea să devină Regina Reîntregirii povestește despre prima sa ieșire dintr-un București pe care nu-l prea înțelegea, copie imperfectă a marilor orașe în care trăise.Acolo avea să înceapă cunoașterea României și a românilor, clădind o dragoste care nu s-a sfărșit decât atunci cînd Regina a închis ochii. ”Unchiul nu-și dădea nicidecum seama că dintr-o biată scurtă plimbare semăna în inima mea primul germen al dragostei pentru România”. Și, ieșind spre Cernica și Pasărea, în trăsură, cea care avea să fie Regina Marii noastre Uniri descoperă frumusețe unei țări fără egal.
Eram ziarist la Vîlcea, în prima mea experiență de gazetar angajat, fiindcă altfel publicasem prin presa literară poezii și tablete de scriitor ca student. Am publicat, săptămânal, într-o rubrică intitulată ”Memoria inimii” însemnări despre mănăstirile Văii Oltului, Cozia și Arnota, Horezu și Govora, Dintr-un Lemn și atâtea eternității sublime din acea parte de lume românească unde am trăit un deceniu. Toate s-au adunat ăntr-o carte. Îmi amintesc, apropos de Regina Maria, cum a ajuns soția voievodului Constantin Brâncoveanu la Horezu și cum o înspăimântau sunetele stanii ale huhurezilor, păsări de noapte, din multele păduri împrejmuitoare. De aici, numele Hurezi sau Horezu. Acea tragică româncă, ai cărei copii au fost decapitați, dimpreună cu tatăl lor, la Înalta Poartă, a ajuns, descoperind locurile, să fie nedespărțită de zona unde se făureau cele mai minunate blide de lut și să le iubească. Iubea frumusețea locurilor sau și frumusețea oamenilor? Ce au iubit din România reginele României? Frumusețea indiscutabilă a țării, sau, la grămadă, și frumusețea noastră, ca popor?