Dăncilă a fost antrenată în partid pentru dezbaterea cu Iohannis. Cineva a jucat rolul adversarului
Dăncilă a fost antrenată în partid pentru dezbaterea cu Iohannis. Ce şanse sunt să se prezinte diseară la BCU.
Viorica Dăncilă şi Klaus Iohannis ar putea fi din nou faţă-n faţă, Liderii PSD au jucat rolul preşedintelui Klaus Iohannis într-o scenetă internă cu scopul de a o pregăti pe Viorica Dăncilă pentru confruntarea cu şeful statului, susţin surse din partid pentru Adevărul.
Echipa de campanie a PSD va hotărâ azi dacă se va prezenta la dezbatarea organizată de Iohannis la Biblioteca Centrală Universitară. Părerile sunt împărţite: Mihai Fifor se opune, în timp ce Lia Olgua Vasilescu insistă pentru o luptă directă.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că Viorica Dăncilă nu va fi primită la dezbatere, motivând că liderul PSD este reprezentantul unui „partid nedemocratic”, care se foloseşte de „acuzaţii xenofobe”. „Nu va fi primită, fiindcă nu este o dezbatere la care am invitat pe cineva. Este o discuţie cu jurnalişti, formatori de opinie, pe care eu am organizat-o, la care eu i-am invitat şi vom avea o discuţie aşezată, foarte interesantă, sper, despre mandatul care a trecut şi despre mandatul care sper să fie”, a afirmat Iohannis, luni, la Ploieşti.
Potrivit surselor Adevărul, opt jurnalişti şi un politolog vor participa la dezbaterea electorală organizată de preşedintele Klaus Iohannis, marţi, de la ora 19.00. Cine sunt cei nouă? 1. Ion M. Ioniţă (Adevărul) 2. Cristian Leonte (Pro TV) 3. Radu Tudor (Antena 3) 4. Cristina Şincai (România TV) 5. Moise Guran (Europa FM) 6. Silviu Mănăstire (B1tv) 7. Clarice Dinu (Hotnews) 8. Ramona Avramescu (TVR) 9. Cristian Pîrvulescu (SNSPA) Pe de altă parte, gazetarul Cristian Tudor Popescu a refuzat invitaţia, pe motiv că Administraţia Prezidenţială nu a lăsat redacţiilor libertatea de a alege ce jurnalişti trimit la dezbatare.
Citeste mai mult: adev.ro/q177ib