• Home
  • Editoriale
  • De ce fac americanii cel puțin trei copii de familie, iar noi…

De ce fac americanii cel puțin trei copii de familie, iar noi…

lucian 3

Un bun amic s-a întors de curând din SUA, unde a fost prima oară. Să-ți spun cum e, zice el, cu entuziasm. Nu-mi spune, fiindcă am fost! Chiar de câteva ori. Nu știi ce-ți spun! Și mi-a spus că americanii, ca familie, au câte trei copii, cel puțin. Toate familiile întâlnite de el, vizitate, prin fiica sa care trăiește acolo, se legitimează astfel. ”Doi copii pentru ei și unul pentru națiune!” Cum adică? – mă arăt eu nedumerit. Păi doi care să-i înlocuiască, numeric, pe ei ca părinți, pe post de capete de locuitor americane, când se duc dincolo, și unul pentru națiune. Adică pentru sporirea națiunii.
Mi-am amintit că am găsit și eu asta în Israel. Am un prieten ziarist, născut în România. Trăiește în Ierusalim. A făcut trei copii cu două neveste. Dror, fiul de la prima nevastă, de-o seamă cu al meu, are deja cinci copii. Ceilalți doi sunt mai mici și nu-s preparați să facă. Da, dar sunt preparați, îmi preia el expresia, să fie patrioți. Adică, noi nu suntem patrioți, cei cu un copil sau fără niciunul? Cu excepția neputințelor explicabile, boli, probleme de sănătate, românul zdravăn fizic și cu bani și cu posibilități, nu face copii din lipsă de patriotism. Din egoism.
Am citit o știre legată de natalitatea dezastruoasă a țării mele. Ne împuținăm mereu. Cei mai mulți, tineri și de vârste medii, pleacă afară și uită să mai revină. Am doi vecini care și-au făcut case mari după 89 la Sângeru, lucrând, unul ca măcelar în Spania și altul ca lucrător în broderii de fier forjat tot cam pe acolo, dar n-au mai venit să-și termine construcțiile.Tatăl lor îi tot așteaptă. Vin ei, zice părintele care s-a gârbovit de așteptare. Vin, că aici s-au născut.
Băiatul mic n-a venit să-și vadă casa croită după un model transmis pe internet, de zece ani. Vine el, murmură tată-său care apropie 70 de ani și cară cu cârca buruirnile din curțile copiilor plecați. Alți romîni pleacă la cimitir. Suntem țara, înțeleg, cu cea mai severă depopulare din Europa.
L-am întrebat pe prietenul meu întors cu învățături și înțelepciune patriotică din America, dacă fiu-său, trăitor în țară, are copii. E și el cam de vârsta băiatului meu care are doi copii, Alexandra, școlăriță, Alexandru, la grădiniță. N-are. Știam, dar am pus întrebarea de-al naibii. Fata, americancă, despărțită de soț, are doi copii americani. Știu românește, sfredelesc eu? Se descurcă. Fiică-mea vorbește cu ei limba maternă.
Tu zici că nu suntem patrioți neavând copii? Da, așa ți-am spus și așa cred. Ne-am îndepărtat de iubirea de România. Americanii, evreii, poate și alții, fac urmași care să revigoreze țara lor. Îi fac nu doar din iubire de familie, ci și din iubire de țară. Ți-am spus: doi copii pentru ei și unul pentru națiune!
Avem și noi, i-am spus, amintindu-mi discuția de acum câteva zile cu Gheorghe, țigan din Sângeru, care refuză să-și zică rom, patrioți adevărați. Țiganii români, sau romii, cum le zice legea nouă în legătură cu care ei cică n-au fost consultați, sunt singurii patrioți ai țării mele. Ei se înmulțesc vertiginos, iar eu știu multe familii de romi care au 11 copii, așa cum doar naționalistul Nicolae Iorga avea. Am scris pe vremuri despre o familie de la Titu, alcătuită din 16 urmași care făcuseră alți urmași, încât ultimul copil, în vârstă de o lună, avea nepoți de la primii cinci frați și chiar și un strănepot de la primul.
Fata prietenului meu crește doi copii în SUA. Ai ei. E pe cale să se mărite din nou și va mai face. Băiatul, care-i mai mare, familist, proprietar al unei averi frumușele, rămas în România, acasă, nu face, fiindcă nici el, nici nevastă-sa, nu au timp de pierdut cu crescut plozii. Noroc cu romii patrioți, că altfel ne-am pustii cu totul.

Parteneri