Poeții lumii se grăbesc să moară
Doar ce răsar și-s gata de-asfințit
De ce-a murit de tânăr unul veșnic
De ce a fost atâta de grăbit?

Discursuri pân-la groapă îl urmează
Academia brusc l-a regăsit
Pe cel ce pe la porțile-i închise
Bătut-a, dar nicicând n-a fost primit

Mă-ntreabă, blând și tandru-o ziaristă
Pân-la ce vârstă-i bine de iubit
Și i-am răspuns că un poet sucombă
Atunci când nu mai e îndrăgostit

Tu, zice ea, clipind șiret din gene
Pe-aleea unui parc din București
În care vers și-n care poezie
Pe noi, femeile, ne mai iubești?

Eu v-am iubit și vă iubesc cât încă
Cerneala n-a secat în călimară
Pentru iubire, doar pentru iubire
Rămân poetul ce nu vrea să moară

Ne stingem toți, meșteri ai poeziei
Zugravi ai pânzei și chiar unii zei
Iubirea însă ne lungește viața
Hrănindu-ne cu elixirul ei

De-aceea jur, n-am să trădez vreodat
Miracolul de a iubi cu-adevărat.

Lucian Avramescu, 23 septembrie 2017, Sângeru