De mahării comuniști cică am scăpat. De aștia, niciodată

Un contrazicător, în general inteligent, al scrierilor mele, observă ce am observat și eu în timp: politicienii se strigă și se pomenesc, seara, în emisiuni, pe numele mic – Victor, Liviu, Costeluș, Gigel, mă rog, într-un răsfăț de intimități patriotice fiindcă toți gigeii vorbesc unul despre altul lăudându-și dăruirea pentru nație. Apoi, contrazicătorul meu mărturisește  bănuiala că după emisiuni ăștia se văd la o bere! Corect. Eu însă am fost parte în emisiuni în care doi s-au sfârtecat în vorbe, au ieșit scântei din ideologiile contrarii, s-au măscărit și lovit cu parul vorbelor de credeai că după ce vor ieși din perimetrul de supraveghere al camerelor de luat vederi, pe coridor, se vor lua de păr și se vor bate cu ciomagul adevărat. Aș! M-am mirat să-i văd plecând râzând în aceeași mașină, aproape ținându-se după umeri. Emisiunea cu beneficii politice se isprăvise. Începea viața cu beneficii culinare și șpriț, pentru a mă opri la atât, fiindcă lista cu răsfățuri e mai lungă.

Ce convingeri s-au cimentat în mine în ani de experiențe de acest gen? De ăștia, alintați mai sus, dar prenumele sunt mai numeroase și pot fi extrase din toate cazanele doctrinare, nu vom mai scăpa în veci. Par și chiar sunt eterni. De grangurii comuniști am scăpat. De grangurii capitalismului pârât de la noi, niciodată. O pătură de șmecheri, mulți doar cu școala vieții de cartier, s-au calificat politicieni. Ies dintr-un partid și intră în altul, fără junghiuri de conștiință. E vremea banilor. Oamenii ăștia au un singur țel: să se chivernisească din politică, iar politica în România e afacerea cea mai grasă. Se ridică pături noi de aspiranți? Da, dar stofa din care-s croiți și școala la care capătă deprinderile și calificările șmenului sunt aceleași. Riscam caraghios scriind deunăzi că nu mai vreau guverne politice sau tehnocrate, ci un guvern din patrioți. Haiti! Firește că s-au ținut cu mâna de burtă de râs atâția și mai ales ei, cei care – cu aceleași mutre, cu aceleași vorbe, cu aceeași exersată demagogie – umplu nefericita existență a țării mele, una dintre cele care aveau toate datele unui avânt economic și moral de altitudine și care e de râsul curcilor.
Nu, de ăștia nu vom mai scăpa niciodată. Pleacă în bejenie trei sferturi din populație? Ei rămân aici. Cine-s ei? Până la alegerile parlamentare ne vor sufoca și-i vom vedea constant. Sunt tot Trăienel, Vasile, Victoraș, Liviuț, Costeluș, Gigel. Unii, unele, înghesuiți de dosare, se prefac a sta pe margine. Aș! Marile festinuri le fac în continuare cu ochiul și nu fug de lângă caloriferul care fabrică o dulce intimidate, iar portofelul trebuie să rămână doldora. De ei – o specie perfect adaptată celei mai perfide și bănoase îndeletniciri – nu vom scăpa. Niciodată.