Decesul limbii române în americani și moartea limbii române acasă

                                               

        lucian-avramescu      Bocim moartea limbii române acasă. Din motive de manuale imbecile, de părinți agramați sau de profesori suplinitori. O bocim și din alte motive. În dimineața asta, după trei zile în care n-am deschis televizorul, l-am văzut pe președintele țării mele împreună cu consoarta, la New York. Desfășurau, pereche, o emoțioantă întâlnire cu românii americani sau cu americanii de origine română. Madam Carmen Iohannis, profesoară de engleză, îmbrățișa un puști căruia-i lăuda numele. Ce nume frumos ai,  îl alinta ea în cea mai curată limbă engleză. Limba americănească trage un pic către dialectul afro-americanilor, e nițel măcănită, ca zarva rațelor. Hopa! Și președintele, înconjurat de băieței și fetițe din familii românești, vorbește cu ei englezește. Ce i-a apucat? S-au țăcănit? Să le spună cineva că e întâlnirea cu diaspora românească! Remarc apoi detașarea cu care vorbesc în limba română cu părinții acelor copii și atunci mi s-a destupat mintea. Copiii familiilor de români nu știu limba română fiindcă  nu vorbesc acasă limba română. Pentru a-i face direct americani, părinții au decis că n-are rost să-i încurce cu un lest genetic. Limba noastră e acolo o povară. Copilul ar pleca în lupta de supraviețuire americănească (”Să nu creadă cineva că venind aici vor găsi câini cu covrigi în coadă! Am plâns și mi-am dorit luni și ani să mă întorc acasă” – declară o doamnă americancă din România) cu pietroiul limbii române de gât. Copilul trebuie apărat de gena carpato-dâmbovițeană. Prima extirpare e limba. Apendicul, înțeleg, e o obligație în SUA, ăia mici fiind operați cum se nasc, indiferent de unde vin,așa cum la noi școlarii primesc în braț vaccinul antipoliomielitic. Parcă așa era în copilăria mea. Sau acum nu se mai face?

          Românii sunt, cu alte cuvinte – cuvinte englezești firește! – niște americani perfecți. Sunt ei, măcar ăștia jumătate rămași în România, niște români perfecți? Zic jumătate, fiindcă noi socotim ca duși afară doar cei 4-5 milioane care au plecat după 89, dar noi avem, mai ales în America, o consistentă și nevăzută comunitate românească. Nevăzută fiindcă nu vrea ea să se vadă. Suntem noi, ăștia rămași la păscut spațiul mioritic, atașați limbii române, prima avuție care ni se părea de nejefuit?  ”Niște boi”, ne alinta o splendidă scriitoare născută într-o adâncitură de deal, uitând că se născuse vacă și care, dusă departe, dă cu balega dosului ei în țara în care s-a născut. Ținem noi, măcar acasă, la limba română? După cum sunt făcute manualele, cu quintalele lor de inutilități și imbecilități, nu. Mă refer la această bijuterie pe care o purtăm și acasă și pe stradă și în luncă și la muncă și când iubim și când urâm.  Îmi amintesc o întâmplare pe care mi-a povestit-o Florica Bradu, cântăreață de muzică bihoreană și ardeleancă mândră de portul ei și de nația ei. Mergea spre Șicula, satul în care se născuse și alături, pe scaunul din autobuz, stătea o femeie tânără, evident româncă după toate datele genetice și comportamentale. Vorbea ungurește cu copilul ei, pe care-l ținea în brațe. De ce vorbești cu copilul ungurește? – a întrebat-o cu reproș aproape răstit Florica, profesoară de meserie, chiar de limba română. Știți, i-a răspuns șoptit femeia, uitându-se în preajmă să n-o audă cineva, sunt măritată cu un ungur, stau cu socrii care sunt foarte răi. Mi-au  interzis să vorbesc românește, mai ales cu copilul. Mă aruncă în drum dacă mă aud. Ești o proastă a concluzionat cântăreața care i-a întors spatele și până la Șicula n-a mai întrebat-o de sănătate.

Distribuie prietenilor

     Pierdem limba română fiindcă suntem slabi? O pierdem fiindcă suntem proști? De ce devenim noi atât de iute niște americani perfecți, uitând că-n spatele nostru geme o istorie lungă și frumoasă pe care americanii n-o au? De ce, de ce? – întreb și eu ca prostul de român rămas să rumege acasă, cum zicea emancipata aia născută lângă o gârlă și parfumată azi franțuzește. De ce? și sfredelul întrebării se înfige adânc și doare.