Despre scrisoarea (nescrisă) către domnul Dragnea

 

N-am avut vreme s-o scriu. Notez în grabă doar rezumatul unei discuții telefonice cu Nic Iliescu, coleg din presă care m-a sunat acum câteva minute, eu fiind ocupat cu făcutul bagajelor pentru plecarea din București.
– Ți-am citit scrisoarea către Iohannis cu grațierea femeilor gravide!
– Și?
– Înțeleg că-i scrii și lui Dragnea?
– Așa gândeam ieri. Azi l-am auzit că el nu-i vizat de grațieri, așa că ce rost ar mai avea?
– Păi ar avea! Scrie-i să schimbe, în ordonanțele alea două, transformarea pedepselor în muncă pentru comunitate!
– Tu îl vezi pe Dragnea care are un Castel Peleș personal în Teleorman, dând cu mătura pe trotuar?
– De ce nu? Merg și fac selfi cu el, îl dau în ziar!
– El vrea să ajungă premier, nu măturător!
– Sigur că vrea și ar avea și șanse după treaba asta. Să meargă la deszăpezire, să presteze muncă în folosul comunității ca evreica aia de era premier și mergea să spele săptămânal farfuriile într-un kibuț.
– Nu știu ce femeie a fost premier în Israel, dar ideea nu-i rea. Noi am avut o regină care, fără a fi fost condamnată pentru ceva, a muncit ca o infirmieră spălând cangrenele răniților din războiul pentru Reîntregire. Era un gest de dăruire pentru popor, de patriotism înalt. Asta presupune un grad de iluminare a gândului pe care nu-l regăsesc la cei mai mulți dintre politicienii români, condamnați sau necomdamnați.
– Te înșeli! Bagă chestia asta cu munca în folosul colectivității.
– Și dacă mătură ăsta trei luni, mai poate fi după aia premier?
– Abia atunci poate! Împăratul Chinei a fost reeducat împletind papuci pentru popor.
– Mă mai gândesc!
– Gândește-te!