”Despre soțul doamnei Carmen”…

        lucian-avramescuDomnul Ion Hamunga din Ploiești, cititor al însemnărilor mele, mă invită, aproape că mă somează, să scriu un articol, în genul celui despre Băsescu, adică adevărat și argumentat, ”despre soțul doamnei Carmen”. Este vorba, firește, de sasul de la Cotroceni, uns aproape miraculos – fiindcă toți îl dădeau câștigător pe Ponta – în funcția supremă în stat. Am scris, vag și sporadic și despre Klaus Johannis, pe care nu-l cunosc. Deloc. Relatările din presă cu casele, cu faptul că n-a făcut copii, nu-s – cel puțin pentru mine – convingătoare. Că-i mut! Nu-i chiar mut. Când e cazul vorbește, iar politica românească e plină, până la intoxicație, de guralivi. Că-i prost și incult! Aici am un argument din perioada preelectorală, citind o dezbatere  desfășurată la Sibiu, unde fusese invitat ca primar, pe o temă de filosofie-sociologie cu nuanțe academice. Toate intervențiile lui libere indicau un individ cult, cu o minte bine mobilată. Dezbaterea aceea îmi revine în minte de câte ori mi se pare că tace mai mult decât trebuie. Ar  mai fi povestea cu nevastă-sa care merge cu el în America sau la Ierusalim și se îmbracă țopește. Că merge, în condițiile în care avionul prezidențial, de la Iliescu încoace, e plin  de toți neaveniții și băgătorii în ciorbă pe de-a moaca nu e un capăt de lume. La țoale nu mă pricep și puteți avea surpriza, dacă stau lângă cineva o săptămână, și mă întrebați ce purta pe el, să n-am habar. Nu mă interesează subiectul. Ce mă nemulțumește, fiindcă încep să am nemulțumiri, e că nu FACE. Îndeajuns. Sau nu face nimic din ce ar trebui să se vadă. L-am votat ca neamț, bănuindu-l, prin originea lui de 800 de ani, gospodar și incapabil să facă ceva prost. Probabil că l-a contaminat, pe latura spiritului gospodăresc, miticismul, genă mai vânjoasă decât cea nemțească risipită în veacuri. Am cunoscut sași, am o verișoară, Nicoleta Avramescu, măritată din liceu cu toboșarul din Predeal, de la Casa de cultură, care era sas. E un sas simpatic, mic și burtos, nu lung ca Johannis, cu care tăifăsuiesc uneori și bem o țuică. Au doi copii care, după ce au crescut în România, au plecat în Germania unde se găsesc și acum. Au venit odată pe la Sângeru, unde e înmormântat bunicul lor de mamă. Sunt oameni fără atracții și înfurnicări politice. Johannis rămâne, deocamdată, pentru mine, o enigmă. Nu-mi place să mă reped cu toporul în oameni, cu toporul pixului, firește, fără argumente solide. Despre Băsescu știam de la început că a furat flota (văzusem un morman de documente, între care unul semnat de el ca vânzător al unor vapoare și semnat de el ca reprezentant, director, al firmei norvegiene cumpărătoare) și alte multe pungășii, despre Iliescu știam că a chemat minerii și a reinstalat toți oamenii vechiului regim în funcții, perpetuând o nenorocită de democrație originală care nu se mai termină, pe Constantinescu, sprijinit de mine până la alegeri, l-am criticat că rămăsese singur-cuc între pereții Cotrocenilor, ca un general dintr-un celebru roman sud-american, învins de sistem și de neputințele personale. Nu am, pentru Johannis, argumente tari. Apoi aproape că nu mă mai interesează. Observ că politica nu mai ține de oameni providențiali, ci e o hidră cu multe capete. Probabil că și Johannis e lipit la vreun cap al hidrei. La Fonduri Europene s-au învârtit ..șpe miniștri în câțiva ani și rezultatul e același – zero. De ce? Fiindcă  sistemul de sub acei miniștri e neschimbat, nefuncțional, sclerozat, neatins de aripa ideii, corupt. Johannis vrea guvernul lui dar habar n-am cum ar trebui să fie. Probabil nici el nu știe exact. Ce să facă cu acel guvern dacă întreaga mașinărie de sub el – și nu e Mercedes! – gâjâie ca un tractor ruginit și nu scoate pe coadă aer condiționat ci, scuze, bese fum? Așa că domnule Hamunga, dumneavoastră care trăiți la Ploiești, aveți mai multe date probabil. Cele citite despre președinte, la Sângeru, sau aflate în săptămîna din lună în care mă mut la București, sunt subțiri. Ce mă deranjează e că vrea ”oamenii lui, guvernul lui”, fără a desena niște calități și niște portrete. Poate că ar trebui să vrea ”oamenii noștri, guvernul nostru”. Țara e de multă vreme văduvă de patrioți. Dacă se întâmplă să coincidă, e bine. Deocamdată nu prea coincide nimic. Că umblă cu nevasta lui, asta îl privește și poate că nici nu-i rău. În politică rar mai găsești unul care să nu-și fi luat de nevastă secretara și care să nu-i fi dat amantei, drept dar de ziua ei, trei ministere comasate. Să auzim de bine! (Lucian Avramescu)