Dictatura Dragnea?

 

Ce s-a petrecut? O respingere constitutională de premier care ar avea ceva probleme. Apoi erau crâcniri de orgoliu religios sau credință insultată. Să nu uităm detaliul, zic aiurea detaliu, că suntem o țară creștină, majoritar creștină. Suntem un popor tolerant, așa e. Ne înțelegem în general bine și cu neamțul și cu ungurul și cu evreul și cu vietnamezul. Am ales un președinte sas, dar care se închină la Cristos, creștin evanghelist sau ceva de genul ăsta. Dar românii care merg la biserică înghit greu ideea de a avea un premier musulman, care crede în alt Dumnezeu decât al lor. La școală am tot învățat cum ne cotropeau turcii care ne numeau ghiauri, iar noi pe ei păgâni. Nu ne putem preface la infinit. Pot fi babe sau moși pesediști, dar toleranțele lor au limite. Spun blajin la televizor, dacă-i întrebi, că e în regulă, dar înlăuntrul lor se zbate o nemulțumire.
Iohannis, în stilul lui împiedicat, a spus ceea ce constituțional se putea spune. A cântărit argumentele ”pro și contra” și a decis, în stilu-i uscat, că nu e bine. Ce ar fi trebuit să divulge? Unde e vulnerabilitatea? N-are voie, legal. Apoi ar fi distrus, poate, viața unei femei care, în alte funcții ar fi utilă țării ei și poporului ei.
Dragnea – și aici încep să umblu pe altă latură a chestiunii – poate face ce vrea cu Iohannis și cu oricine, azi. ”Ce vrea mușchii lui”, având la dispoziție singura instituție reală a democrației, Parlamentul. Azi a băgat pe țeavă ”Legea Dragnea”, validată de ambele Camere cu viteză neîntâlnită – în două zile. Ce mă îngrozește e mersul pe jos al lui Dragnea. Merge cu o mână în buzunar, cu doi aghiotanți care se uită spre el ca spre Mesia, Tăriceanu și ăla mic din ALDE, superior, indicând că ”i se rupe”. Toate gesturile lui arată o imensă forță. Forța democratică dată de votanți. Votanții care au mers la urne. Ceilalți 60 la sută nu contează și nu merită să conteze. De ce n-au votat? Poate votau tot PSD? De indiferenți, de scârbiți, de ”sanchi vrăjeală”, cum zice, când n-are replică, un client nedezlipit de cârciuma lui Birbirel? Tot la crâșma de lângă casa mea am auzit o vorbă care m-a pus pe gânduri, că de speriat nu mă mai sperie nimic: ”Dacă de Ceaușescu am scăpat după 25 de ani, de Dragnea, mult mai inteligent și abil, nu vom scăpa niciodată!”
Dragnea reclamă încălcarea Constituției și spune că e ”război total” fiindcă propunerea lui, UNICA, rostită amenințător – dacă nu o aprobi, ne vedem în alt loc! – a fost respinsă. Azi Dragnea a arătat în Parlament că orice contrazicere a lui, inclusiv cu gândirea mai atentă a impozitelor, e sortită eșecului. Argumentul imbatabil al lui Dragnea? Vă dau, vă măresc, vă fac fericiți, iar scârba asta de sas nu vrea să fiți fericiți. Vă dau tot ce vreți. Scutul de neperforat al lui Dragnea, cu care poate mărșălui și-n America și-n Rusia, e Parlamentul. Iar poporul pesedist, care devine pe zi ce trece mai numeros, scandează deja – sau poate mă înșel? – ”Liviu Dragnea, PSD/ Viitorul nostru e!” Se conturează o dictatură în PSD, cel mai mare partid al țării. Pesediștii, cel puțin cei din vârf, îi ridică osanale lui Dragnea, îi pupă pantoful. Ponta s-a făcut mic doar ce a apărut în ușă Dragnea, când dădea și el niște declarații bățoase.
Dragnea amenință că-l suspendă pe Iohannis. O poate face într-o zi. Are tot ce-i trebuie pentru asta. Teamă mi-e, de astă dată cu adevărat,  că sasului ” i se va rupe” și lui. Se întoarce mut, superior și indiferent, la liceul lui din Sibiu. Va începe, fără opreliști, ”Epoca de aur, Dragnea!”? Pe Dâmbovița, dictaturile au fost, în general, bine primite.