Domnule Iohannis, grațiați cele 14 femei cu burta la gură!

Pușcăriile românești au înregistrat un record de întemnițări înainte de anul 2000, când locatarii de după gratii apropiau cifra de 50 000 de inși. Între ei nu se găsea niciun politiciaș șpăgar. Azi sunt mai puțini hoți de buzunare, în aceleași temnițe, dar au încăput și câțiva politicieni, majoritari în societățile pe acțiuni ale șpăgii. Înghesuiala e tot mare, closetul tot turcesc, igrasia, identică pe pereți, dar sunt cu vreo 17 000 mai puțini. Europa, amenințătoare, ne-a amendat pentru comportament inuman și igienă precară, cu un pic peste 3 milioane de euro, în 20 de ani. Urmarea? Niciun guvern n-a băgat un leu să văruiască closetele de incintă sau să transforme, de pildă, școala mea de ofițeri infanteriști în rezervă, aia de șase luni, după terminarea facultății, pustie azi, dar igienică, în penitenciar stilat. Stăteam 30 de inși într-un dormitor, făceau curățenie singuri pe sectoare și nu era cu totul rău. În cele trei-patru blocuri de locuințe militare încăpeau, doar acolo, vreo 3000 de inși, absolvenți de facultăți. Unii, ghinioniști, prindeau buda la curățenie, alții, rama tablourilor din sala de clasă unde învățam tactica, iar un locotenent major, oricât lustruiam noi pe jos, trăgea cu deștul pe deasupra ramei de pe perete și o găsea cu praf.
Azi, într-o România cu sute, dacă nu mii de spații vacantate de indolență, ciubuc și vânzare de țară, sunt gata să primească nu doar oameni fără acoperiș, ci și condamnați. E nevoie de dat nițel cu pensula. De ce n-o face guvernul care acuză presiuni de la dirigintele european? Știu, dar nu spun, fiindcă am mai spus-o, iar alții au spus-o mult mai argumentat. Aflu că în cei 27 000 (circa) de ”angajați” în ispășire, s-ar găsi și 14 femei gravide. Vă rog, ca atare, domnule Iohannis, să purcedeți la o grațiere pe căi legale a viitoarelor mame. Trimiteți-le să nască la domiciliu, chiar dacă domiciliul e un cort. În proza lui Zaharia Stancu femeile nășteau în căruță, pe câmp, unde le apuca. Dar erau, într-un anume fel, acasă. Femeile astea cu burta la gură pot fi tratate cu o grațiere, fără să omorâm statul de drept. Dacă au asasinat, pot fi repedepsite, când termină alăptarea la sân. Sigur că e o cruzime ce zic, dar cruzime e și să fii asasin.
Despre ceilalți grațiați, nu știu ce să zic! Dacă o ascult pe mama care și-a găsit strivită copila de zece ani de un șofer beat și fără carnet, înclin într-o direcție. Respectiva mamă spune că abia acum o lună asasinul copilului ei a intrat, pentru doi ani și jumătate, la pușcărie, iar acum sunt șanse ca el să scape curând, după ce se dospește în Monitorul Oficial, documentul guvernamental. Dacă ascult nora defunctului Dan Adamescu, un fost feroce afacerist acoperit, îi dau ei dreptate. Omul era bolnav și, drept dovadă, a și murit. Viața lui, spun cei care-l știu, a fost construită din țepe, dar ce mai contează când un om nu mai e? Cum să nu eliberezi cei 17 bolnavi în fază terminală a respirației, identificați de un organism al apărării drepturilor la viață? Cu Adamescu nu se mai poate face nimic. Poate cu alții.
Mi-ați putea reproșa defecțiuni matematice, domnule președinte. Adică pușcăriile nu vor deveni mai respirabile dacă le dați drumul ăstora 31. Așa e, dar vor deveni mai umane. Despre ăilalți, care au furat, au violat, au jefuit țara sau au sugrumat, la propriu și la figurat, bătrânii, cei care au furat fabrici și uzine, vinovați cu o aproximare de cinci ani pârnaie, e cazul să mai gândim. Noi, națiunea. În plus, poate că ar trebui insistat, în aproximarea pedepsei, pe partea cu dat banii înapoi, decât pe condițiile și durata detenției. Că altfel, noi, poporul român, rămânem și beliți și cu banii luați.
P. S.

Domnului Dragnea, al doilea mare bărbat de stat, care deține acțiuni în acest subiect, înscris ca SRL în registrul comerțului sufletesc, îi scriu mâine, fiindcă știu că nu vă aveți bine și vă transmit corespondența separat, să nu se mănânce scrisorile între ele.