Dragostea nu este un concediu estival, care se termină repede,
Fii pregătită, ți-am zis, pentru o lungă
Aproape nesfârșită călătorie…

Așa discutau stâncile pe țărm
Sub trecătoarea zburătăcire a pescărușilor
Iar eu încercam să-ți împrumut
Profunzimea dialogului despre dragoste,
Copiindu-i

E seară, din nou trupul meu locuiește în trupul tău,
Marea a uitat să ne îmbrace
Și acum, chiar că nu mai e loc
Pentru obișnuitul dialog despre singurătate,
Fiindcă singurătatea nu se poate chema astfel
Când doi sunt unul

În camera de alături se ceartă pescărușii
Valurile vin sub balcon ca niște repetiții de paradă
Un, doi, cu onor spre dreapta prezentați iubirea,
Câtă mai este
Dar iubirea, când este, este mereu

Tu spui că nu înțelegi nimic din ce vorbesc pescărușii,
Tradu-mi, tu, care știi limbile tuturor viețuitoarelor cu aripi,
Spune-mi, pe înțelesul pe care-l înțeleg

Iată, am zis, noi doi am clădit un ideal de zbor
Pentru a-l zbura, musai trebuie să zburăm
Dând din aripi la fel,
Aripa mea dreaptă va da din aripa ta dreaptă
Și cu stânga la fel
Iar picioarele vor da și ele din aripi
Cu gândurile laolaltă
Al meu în alt tău gând și invers,
Ca niște trupuri care-și inventariază reciproc reliefurile
Și simțurile, firește…

Ce vrei să-ți mai traduc?

Era păcat să nu ne fi întâlnit, zici,
Era păcat să nu ne fi întâlnit definitiv!
Iar eu îți spun că ai înțeles destul
Ce să-ți mai traduc din încăperea pescărușilor
Cu aripi care zboară la un lat de palmă de cer,
Fiindcă sunt și pescăruși care nu știu să zboare
Cu toate că poartă aparența aripei…

Lucian Avramescu, iulie 2017