Drept târziu la replică: Bou e mă-ta!

Un distins intelectual, care scrie fără excepție, ”miau” făcut și ”miau” dres ca pisica, mă înjură periodic. Nu în altă parte, ci chiar pe paginile mele de facebook. Convins fiind că prin critică pot ajusta câte ceva din multele mele cusururi, las neșterse criticile, dar la grămadă las, din păcate, inclusiv porcăriile. Ca orice țăran, suport orice, dar nu-mi zi totuși de mamă. Ipochimenul găsește potrivit s-o injure și pe mama aflată, pentru o eternitate și ceva, în incapacitate scuzabilă de a da o replică. Ea s-ar face vinovată, ”de vacă ce e” de a fi produs exemplarul care sunt. Cu ce mă fac eu vinovat, devenind, nici mai mult și nici mai puțin, decât bun de spânzurătoare? Nu mi-e limpede. Acuza că aș fi un nenorocit de băsist mă amuză, așa cum am mai scris și altădată, întrucât politicianul cu onomastica derivată e ținta criticii mele îndreptățite de când i-am aflat existența. Și e mult de atunci, cam de când iscălea, în calitate de vânzător, secretar de stat, înstrăinarea unor vapoare pentru o firmă norvegiană al cărei director și cumărător era tot el. Pagina cu dublă iscălitură simetrică, cumpărător și vânzător, a fost reluată când un primar repartiza cetățeanului omonim o casă. Să mă înjuri că aș fi băsist e nu doar nedrept dar și caraghios. Dar ce amestec are mama în povestea asta? Așa că distinse și luminate domn, nu pot să-ți dau, în atari circumstanțe, decât replica de gang: Bou e mă-ta! Cer scuze totuși, bietei dumitale mame, trasă fără vină într-un război care nici măcar nu-i război. Într-un război, inamicii se știu. Ce faci dumneata e un fel de jihadism. Te bagi în mulțime și împuți aerul, păstrându-ți curul cu care scrii sub pânza unui pantalon de împrumut. (Lucian Avramescu)