A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

Dumitru Velea: SPRE TRESTIA VERDE

0 19

Lui Ion D. Sîrbu

Fiul este-n coloană, primul din stânga,
transmite spre dreapta, din aproape în aproape,
pe sub ochiul hâd al supraveghetorului,
fraze despre inconștientul colectiv al lui Jung;
al cincilea, ca într-o schimbare de pas, se răsucește ușor
și le trece celuilalt rând, mai departe, pentru a ajunge,
fără rest sau adaos, până la ultimul om din coloană;
frazele curg dintr-unul într-altul,
se opun uitării și morții, îi leagă pe unul de altul,
contra pânzei înnegrite, din groapa comună,
în care se-așteaptă, din clipă în clipă, să fie împinși.
Tatăl sapă între pereții de piatră ai galeriei
de sub munte. Supraveghetorul deasupra
dă semne de nervozitate: cărbunele trebuie să iasă roșu.
Tatăl își vede fiul ca pe un desen peste care
mult praf de cărbune s-a depus: cândva, lângă morți,
în rând cu cei ce n-au voit să moară, citea despre
străfundul și înaltul muntelui invizibil; acum, cărțile
cu însemnele sale au dispărut, doar lampa, ca o formă suspectă,
păstrează amintirea invizibilului, cea din mână
taie-n cărbune ca-ntr-un sicriu. Mai vechi decât muntele
sunt mâna și cuvântul de sub el.
Coloana înaintează pe gheață ca un posibil simbol
să taie stuful uscat; tot mai stins, unul din ei alunecă
în tulpina de trestie ca o sabie ieșită din gheață,
cealaltă, l-a despărțit de mult: o parte în norul
de deasupra, și-o parte în lăstărișul de pe munte;
nici o picătură de sânge, omul ajunsese o ipoteză
de care și gheața se temea, o țintă în care se trăgea
de la cea mai mică distanță. La înapoiere, fiul îl cară cu sine,
ca și cum ar merge alături, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat,
rândul de cinci, de cinci trebuia, ca să-nlesnească numărarea
supraveghetorului, la intrarea prin poartă.
Tatăl își trage timpul de pe sine ca pe-o cămașă,
intră-n odaie și-aude cuvintele pe care fiul și le spunea:
“Tată, dacă voiești, depărtează vasul acesta de la mine!”
Știe că-n dialogul cu Legea nu fiul s-a schimbat,
că-n ziua iluziei și din lumină curge întuneric;
știe că fluturânda eșarfă nu poate aripă să fie,
că în asemenea clipe și umbra păsărilor se sfarmă.
Trage perdelele la ferestre și liniștit se-ntinde-n pat,
cu lampa pe piept. Flacăra crește, cuprinde pereții,
bocitoarele țipă și-aleargă afară. Printre flăcări,
un tânăr scoate pe umeri sicriul aprins.
Fiul să fi fost în odaie? Între pereții de pământ la Periprava,
urmărind gura tarpanului cât este de ascuțită pentru
stuful de-a doua zi, el așteaptă vasul Merheiu cu vești.
“Trecut-au mulți ani de când lanțul prieten îmi este,
Suspinul lui aprig e al patriei mele azi cânt,
Doar luna și vântul ne-aduc printre sârme vreo veste,
Parfumul de flori ni-l aduce hoinarul de vânt” –
se-aude noaptea cântând trestia vie dintre tatăl și fiu,
și-o turmă de porci o rupe la fugă în apele mării;
paznicii să dea zvon de cele întâmplate nu pot,
ci numai alarma, soră cu moartea. Fiul stă calm,
își trage veșmântul de pe umeri și dungile-i rămân în carne;
ceea ce se vede este un chip hașurat de umbra istoriei;
la ieșirea de sub munte, tatăl se spăla de praful de cărbune,
aici, nici cu apele mării, nici la intrarea în somn, fiul
nu poate să scape de dungile adâncite în carne.
Nu fâșii de in sunt lângă pat, ci opincile, ciulcii și
veșmintele alb-gri. De-ar începe fluxul apelor!
Este față-n față cu tatăl și între ei sicriul aprins:
de partea fiului, oricât de transparent ar fi, și lumina
se vede dungat, ca la trecerea printr-un grilaj de fier.
“Tată, fii bun, depărtează zăbrelele din fereastră!”
Ridică mâna și-ncepe să scrie pe gheață Arca Bunei Speranțe;
pe jumătate adormită, coloana înaintează, murmurând:
“Hai vântule din lunci,
Peste gropi făr’ de cruci,
Libertatea să ne-aduci,
Mamei mele să-i spui,
Că-n curând am să sui
Pe poteca din deal
Într-un foc triumfal”.
Și frazele cu greu se leagă despre inconștientul singular
al zilei;
prin apele înroșite, coloana înoată spre trestia verde.
______
Poemul a fost scris în timpul vieții lui Ion D. Sîrbu, octombrie
1988, citit de el, de prieteni, Ion Horea, Victor Bibicioiu; publicat în Solstițiu, nr. 1, 08.02.90, p. 3, Petroșani; apoi, în volumul
Ion D. Sîrbu, Cu sufletul la creier, Ed. Fundației Culturale
“Ion D. Sîrbu”, 1996, pp. 56-58; și inclus în Dumitru Velea, A
doua navigație (poeme descriptive), Ed. Fundației Culturale
“Ion D. Sîrbu”, 1997, pp. 183-185)

(din revista Banchetul)

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More