A.M. Press
Ultimele stiri din Romania!

După frig şi ploi, un val de aer tropical ajunge în România în următoarele zile

0 96

După vremea rece cu ploi, ninsori şi temperaturi negative, un val de aer tropical ajunge în weekend în Europa Centrală şi de Est, inclusiv în România.

Valorile termice vor marca o creștere față de intervalul anterior la finalul acestei săptămâni, duminică înregistrându-se 21 de grade Celsius. Vremea va continua să fie caldă şi la începutul săptămânii viitoare când sunt aşteptate şi temperaturi maxime de 24 de grade.

VINERI: Valorile termice diurne vor crește ușor în cea mai mare parte a țării, dar vremea se va menține rece pentru această dată în special dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, cu înnorări și izolat ploi slabe, ce se vor semnala cu o probabilitate mai mare în sud-vestul, centrul și extremitatea sud-estică a teritoriului. La munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în sudul Banatului, pe litoral și în zona montană, cu viteze mai mari pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 13 grade, iar cele minime se vor situa între -4 și 6 grade, mai scăzute, până spre -8 grade, în estul Transilvaniei. Izolat se va semnala ceață.

LA BUCUREŞTI: Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul și spre sfârșitul intervalului, dar probabilitatea de ploaie va fi redusă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 10 grade, iar cea minimă va fi de 1…2 grade, mai coborâtă în zona preorășenească.

SÂMBĂTĂ: Valorile termice vor marca o creștere față de intervalul anterior, astfel că se vor situa în jurul celor caracteristice acestei date în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în vest, nord și centru unde, local și temporar, va ploua. Pe crestele montane, în special ale Carpaților Meridionali, vor mai fi și precipitații mixte. Vântul va avea intensificări la munte, iar pe arii mai restrânse și la cote mai reduse și în restul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 16 grade, iar cele minime, în general, între 1 și 11 grade. În cursul nopții, izolat se va semnala ceață, cu o probabilitate mai mare în zonele joase din sud.

LA BUCUREŞTI: Valorile termice vor marca o creștere față de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice acestei date. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă de 3…5 grade. Spre sfârșitul intervalului va crește probabilitatea de apariție a ceții.

DUMINICĂ: Valorile termice vor continua să crească, astfel că vremea va deveni caldă pentru această dată în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 21 de grade, iar cele minime, în general, între 3 și 13 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și local ploi slabe în vestul, nord-vestul și parțial în centrul țării. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze mai mari pe creste, dar local și temporar și în regiunile vestice, nord-vestice și estice. Dimineața și noaptea, în zonele joase din est și sud-est, pe suprafețe mici va fi ceață.

Mai mult pe rtv.net

loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More