
Duzii cu aripi și câtă iubire
Cu câtă iubire, cu câtă iubire
Te-am împrejmuit eu, doamnă,
Cât lemn de fag și de cedru și de mesteacăn
Am cheltuit eu să te țin în grădina dragostei mele
Și ce de spini am pus în florile mirositoare
De dincolo de zăbrele
Să nu se apropie niciun miros de mirosul nostru
Să-l tulbure și ademenească
Garduri am pus
Ca niciun ochi străin să nu se strecoare
În pupilele noastre verzi de îndrăgostire
Și albastre de azurii ce erau și de căprui ce mai sunt
Cu câtă iubire, cu câtă iubire
Te-am împrejmuit eu, doamnă,
Și cu tine m-am închis
Ca niciunul să nu fugim în lucerna altei grădini
Dar sigur e un vis urât –
Cum să fugim
Peste un gard de mesteceni ai nemărginirii?
Cine să ne strice cetatea de verde și de azur și de chihlimbar,
În care viețuim ca două sălbăticiuni,
Și gardul din mesteceni și din duzi aurii
Care au aripi, aripi,
Căci ce dracu pot avea niște duzi decât aripi?
Lucian Avramescu, 3 noiembrie 2016, Sângeru