Elena Mihai: In casa in care ne mutasem prin 53

In casa in care ne mutasem prin 53, cu odaile goale, noi prichindeii am intrat ca intr-un palat,cu camere mari ,geamurile spre strada principala,copaci si gradina si in fata casei si in spatele bucatariilor de vara.Ce prilej de a umbla de colo colo,iar apropiindu-ma de una din ferestre am gasit o prisma prin care uitandu-ma vedeam culori pe care pana atunci nu le stiam.A fost comoara mea pe care am pastrat- cu sfintenie.

Peste ani cand din curtea noastra tata a daramat un cuptor de paine,mare,ziduri de caramida,a gasit niste rezervoare cu catran,sine de cale ferata in peretii cuptorului.Ne cocotam fiecare sa vedem ce se mai gaseste acolo.

Cand am crescut ,sub talpa cladirii era beton turnat si pentru ca am vrut strat de flori am luat tarnacopul si am spart betonul.Pana seara era spart si tata care lucra la Uzina Mecanica a ramas uimit de ce facusem.Incet ,curtea a inceput sa prinda contur si fiecare lucru la locul lui. Poate la harnicia mamei si a tatei se adauga si a noastra, fiecare avea ceva de facut.

Daca toti oamenii ar fi ca ai mei parinti, e frumoasa ar fi viata.Acolo a fost raiul nostru,fiecare particica a muncii mainilor lor se vedea peste tot.Florile smaltuiau cu gingasia lor din primavara pana incepea iarna.La tine,Marie,e raiul pe pamant,spuneau vecinele si prietenele mamei.Si asa am trait peste ani iar atunci cand cutremurul a daramat peretele din spate a casdi,s-au dus toate intr-un apartament iar tatal nostru s-a topit de dorul curtii si a casei.Si asa raiul a disparut,copacii taiati ,casa fara acoperis,ferestre smulse ca niste gavane de intuneric,vita de vie care era ca o bolta la balconul casei,trantita si in incercarea de a supravetui cativa strugurasi mici,printre frunze i-am zarit si atunci am intrat printre ramuri si i-am cules.Trecuse putin timp,pana au daramat casa.L-am visat pe tata stand in vie suparat,pe un scaunel facut de mainile lui.De ce esti suparat,via e curatata,pamantul sapat de baieti,ce suparare ai?S-a uitat la mine si mi-a zis:Tu fata nu vezi ca aceasta casa nu mai are acoperis?Am ridicat ochii si casa noastra asa wra.M-am trezit din vis si primul gand a fost sa trecem pe la casa noastra veche.In drum de la mama si tata,la cimitir am trecut si asa era ca in vis,gardul daramat,copacii nostri ,caisi,visini,nuc,corcodusi,prun ,toti taiati,vita la pamant si in tot acest haos am plecat cu sufletul sfasiat de ce vazusemAcolo e limanul care imi da putere,acolo,in visele noastre casa continua sa existe cu toata frumusetea ei si amintirile pe care nu le poate lua nici furtuna,nici frigul,nici lumea care s-a intors cu susul in jos.Acolo e viata care avea aceea continuitate a iubirii,a acelei iubiri pentru copii ,familie,vecini.Acolo e paradisul pierdut in locul caruia se ridica niste cutii de chibrituri,toate la fel.Acolo a fost viata in fiecare cotisor de casa si curte. Acolo sufletul fiecaruia se va intoarce de fiecare data sa ne incarce bateriile.Acolo,unde era fericire,bun simt,adevar si lumina!!!.