Elevii, deocamdată, iau lecţii acasă prin internet. Profesorul îi poate nota în catalog
Ministrul Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, a declarat, miercuri, că elevii care au acces la internet şi calculator au obligaţia de a participa la cursurile online desfăşurate de profesori, iar ei pot fi notaţi pentru această activitate, nota putând fi trecută în catalog.
“Pentru că s-a încheiat perioada de vacanţă revenim, nu la cursurile organizate în spaţiul unităţii de învăţământ, ci la cursurile organizate online. Am aprobat astăzi un ordin de ministru. Este o măsură prin care am stabilit clar care sunt responsabilităţile la nivel de minister, de inspectorat şcolar, unitate de învăţământ, cadru didactic, elev. Elevul care are acces şi are posibilitatea de a participa la lecţiile online are obligativitatea de a participa la cursurile desfăşurate de către profesor”, a afirmat Anisie la Digi24.
Decizia reluării cursurilor la 15 mai e deocamdată o variantă cu multe necunoscute, unele ţinând strict de ce vor spune medicii. Pandemia e departe de a-şi fi epuizat resursele, iar președintele OMS spune că ”greul abia acum începe”. Unii părinți, în eventualitatea deschiderii școlilor, refuză să-și trimită copiii la cursuri de teama contaminării. Copiii pot aduce acasă din școală, mai ales acolo unde există bunici sau părinți cu boli grave, virusul, ca atare decizia miisterială e departe de a fi luată.
Aurelia Apostol, AMPress