Elevii români, trei medalii de aur şi una de argint la Europenele de Informatică
Din nou, elevii români olimpici ne reprezintă şi se reprezintă la cel mai înalt nivel în conpetiţiile europene și mondiale. Ei au obţinut trei medalii de aur şi o medalie de argint la a treia ediţie a Olimpiadei Europene de Informatică pentru Juniori, care s-a desfăşurat în final de august la Maribor (Slovenia).
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educației, medaliile de aur au fost adjudecate de Alexandru Luchianov (clasa a IX-a/Liceul Internaţional de Informatică din Bucureşti), Luca Perju-Verzotti (clasa a IX-a/Colegiul Naţional de Informatică “Tudor Vianu” din Bucureşti) şi Alexandru Raul Todoran (clasa a VII-a/Liceul Teoretic “Aurel Vlaicu” din Orăştie, jud. Hunedoara).
Alexandru Luchianov, distins şi anul trecut cu aur, s-a clasat pe prima poziţie în clasament, înregistrând punctajul maxim posibil.
Locul al doilea a fost ocupat de Luca Perju-Verzotti (bronz la ediţia din 2018).
Medalia de argint i-a revenit lui Mihnea Andreescu (clasa a VIII-a/Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din Bucureşti).
Echipa României a fost însoţită şi coordonată pe parcursul concursului de profesorii Gheorghe-Eugen Nodea (Colegiul Naţional “Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu – team leader) şi Ciprian Cheşcă (Liceul Tehnologic “Grigore C. Moisil” din Buzău – deputy leader).
La competiţie au participat 90 de elevi din 24 de ţări, conform MEN, citat de Agerpres.