AM Press Logo
Muzeul Pietrei

Eurodeputații cer Rusiei să returneze integral Tezaurul României. Comisarul Elisa Ferreira: UE este pregătită să sprijine autorităţile române

Foto - ec.europa.eu

Eurodeputaţii au cerut joi dimineaţă la unison, în cadrul unei dezbateri emoţionale din cadrul Parlamentului European, ca Rusia să returneze integral tezaurul României şi ca executivul UE şi alte instituţii europene abilitate să facă tot posibilul pentru a sprijini acest demers, transmite Agerpres, potrivit hotnews.ro.

Rezoluția privind restituirea Tezaurului României a fost votată cu o largă majoritate de voturi, a anunțat europarlamentarul Eugen Tomac. „Este o chestiune de demnitate națională. România nu poate si nu trebuie să accepte nimic mai puțin decât restituirea celor 91,5 tone de aur și a întregului Tezaur cultural. Le mulțumesc colegilor mei din Parlamentul European pentru implicare și susținere. A însemnat mult”, a adăugat el.

Dezbaterea, la care au participat în majoritate covârşitoare eurodeputaţi români, a reprezentat prima punere pe tapet a chestiunii tezaurului României însuşit ilegal de Rusia în Parlamentul European.

Comisarul european pentru coeziune şi reforme, Elisa Ferreira, a declarat în cuvântul său introductiv că vorbeşte în numele Înaltului Reprezentant UE pentru acţiune externă şi politica de securitate, Josep Borrell.

„Aţi invitat Comisia Europeană să ia cuvântul în legătură cu returnarea tezaurului naţional al României de către Rusia. Tezaurul a fost transferat imperiului ţarist pentru a fi protejat, însă nu a fost returnat niciodată în întregime României, nici de URSS, nici de Federaţia Rusă”, a reamintit înaltul oficial UE.

„Uniunea Europeană e pregătită să sprijine autorităţile române în recuperarea integrală a tezaurului dacă acestea o vor solicita”, a subliniat Elisa Ferreira. Ea a atras însă atenţia că „războiul nejustificat al Rusiei împotriva Ucrainei a dus la suspendarea mecanismelor de cooperare” cu Moscova.

Ea a deplâns faptul că războiul împotriva Ucrainei „este o crimă şi o încălcare sfruntată a dreptului internaţional” şi a reamintit că „măsurile împotriva Rusiei includ pachetul cel mai mare de sancţiuni adoptat de UE”.

Continuarea aici

Powered by VA Labs
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!