Face parte amintirea din suflet?

 

Spre iarnă lunecă toate
Căruțașul frământă cu guma roților pietrele curții
Apoi descarcă gălăgios prunii uscați
Și prunii au lunecat spre iarnă
Și caii lui fornăie de parcă
Vântul ar aduce miros de lup

Spre iarnă lunecă părul tău castaniu
Al meu are zăpada altor ierni
Al meu e frate cu zăpada de pe deal
Care va veni în curând,
Toate lunecă pe sania acestui timp fără sfârșit

Distribuie prietenilor

Sufletul, mă întrebi, unde se simte mai bine
Sufletul e alb, e ca luna, ca umărul tău din carne?
Sufletul are culoarea pietrelor, zic eu,
Pietrele sunt bucăți plămădite din soare,
Lavă, ca atare sufletul e mov!

Cum ar putea fi mov, te arăți mirată?
Atunci e verde, zic eu!
Dar verdele e trecător,
Iată cum și-l șterge toamna din ochii tăi
Și din arțari și din rugii de mure
Cum să fie sufletul verde?
Dreptate ai, am răspuns,
Cum să fie sufletul ca frunzele
Ca frunzele care cad?

Toate lunecă spre iarnă,
Verde rămâne doar amintirea
Amintirea care făcea dragoste în iarbă
Cu noi împreună,
Înverzindu-și genunchii,
Înverzindu-mi genunchii,
Dar face parte amintirea din suflet?
Lucian Avramescu, 11 septembrie 2016, Sângeru