O, doamnă, fără tine-s ca o carte,
Lipsit de litere abecedar,
Gol ca o iesle-n care pruncul
Născut-s-a, chiar sfânt, dar în zadar

Ești, zice-se, femeia care-n rai
A destrămat pervers o diademă,
Mie îmi ești doar pomul fără șarpe,
Și, cum să zic așa, steaua supremă

Mi-e dor de-al cerurilor început
Când tu erai a lumii goală Evă
Iar eu stângaci și-n tot nepriceput
Cercam reversul inimii la grevă

Da, doamnă, fără tine-s ca o carte
În care nimeni n-ar fi scris curat
Poveștile, o mie una poate,
Nu s-ar fi spus, nu s-ar fi arătat

Iată-mă-s, bună seara, n-am veșminte
În ușa ta venit-am ca în rai
Frumoasă ești, frumos mă dau la rându-mi,
Te voi avea ori tu avutu-m-ai?

Femeie, început de univers
Cum, fără tine-aș cuteza un vers?
Lucian Avramescu, 8 septembrie 2016, Sângeru

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]