Am parcurs un lung şi anevoios drum în această viaţă deloc uşoară, cu fel de fel de peripeţii, sau mai bine zis plină de obstacole care mai de care mai greu de trecut, cel puţin în ceea ce mă priveşte, dar şi de personaje care de-a lungul timpului fie ţi-au înfrumuseţat viaţa, fie ţi-au îngreunat-o sau chiar ţi-au distrus-o din ură şi invidie, din lipsă de educaţie şi cultură. Peste toate aceste rebuturi umane, specifice oricărei societăţi, care ne-au pavat şi tencuit viaţa cu minciuni şi golănii, cu promisiuni deşarte, lipsite de orice acoperire, voi încerca să scriu acest scurt pamflet.

M-am născut într-o societate a minciunii, unde zi de zi propaganda comunistă ne vărsa, prin singurul program de radio şi unul de televiziune începând cu anul 1966, dar şi prin oficioasele partidului unic, fapte şi date pe care nu le puteau crede nici cei mai nebuni şi bolnavi de optimism oameni. Manipularea maselor prin minciună era de altfel un deziderat al propagandei comuniste de partid. Dictaturile şi regimurile totalitare nu ar fi existat dacă nu aveau ca stindard minciuna şi teroarea.
Obligaţi să trăim noi, românii, într-o închisoare cu zidurile la graniţele ţării, fără nicio posibilitate de a vedea altă lume, ni se livrau zilnic minciuni de care s-ar fi ruşinat chiar şi Pinocchio! Aberaţii de genul cel mai mare şi lung pod din lume precum cel al lui Anghel Saligny, de la Cernavodă, sau porumb cu înălţime de 3,5 m., sau nicăieri în lume nu se trăieşte mai bine ca în comunismul lui Ceauşescu din Republica Socialistă România, erau sloganuri care se repetau cu obstinaţie şi ne infectau cu virusul minciunii. Ni se spunea permanent că tot ce există în ţară este este un bun comun ce aparţine tuturor, dovedindu-se ulterior ca fiind o mare, foarte mare minciună. Iar cei care îndrăzneau să sesizeze şi să demaşte aceste minciuni, erau imediat persecutaţi şi anihilaţi fără scrupule, până la suprimare! Totul, de la viaţa de zi cu zi, până la activităţile din armată, sănătate, învăţământ şi educaţie, justiţie, parlamentul unicameral, guvernul, închisorile de exterminare şi recluziune, toate, dar absolut toate, aveau la bază, prin deciziile lor, o enormă minciună care să motiveze acţiunile degradante la care se apela masiv împotriva amărîţilor de români. Totul a avut însă un final. Viaţa în neadevăr şi multă minciună i-a scos pe români în stradă pe 17 decembrie 1989 la Timişoara şi a continuat apoi la Bucureşti pe 22 decembrie. Tineri, cu mic cu mare, văzând cum li se chinuie părinţii şi bunicii, au ieşit în stradă şi au scandat jos dictatura, jos minciuna, dar mai ales jos Ceauşescu, simbolul fără echivoc al acelui sistem odios.

Dar ce să vezi??? În R.S.R., în care în ultima perioadă a existenţei ei, s-a practicat un comunism dement, unic în Europa de Est şi Sud-Est, de tip Coreean importat de la Kim Ir-Sen, unde zilnic lumea se închina la tablou, nu a fost posibil să existe o opoziţie ca Solidaritatea lui Lech Walesa în Polonia sau un scriitor ca Václav Havel, un anticomunist convins ca, în Cehoslovacia.

Revoluţia română a învins, dar ne-a lăsat pe cap „o armată” de 4,5 milioane de comunişti cu familiile lor şi cu toţi securiştii care ştiau foarte bine ce trebuie să facă pentru a rămâne tot ei la butoanele puterii în aşa-zisul nou stat democratic creat. Noi l-am avut pe Ion Iliescu, un comunist sadea, cu facultatea urmată la Moscova, un Petre Roman, fiu de vechi militant comunist Walter Roman, un general KGB-ist Nicolae Militaru, sau un Cico Dumitrescu şi Generalul Victor Athanasie Stănculescu, om important în structurile Armatei Române, în timp de luptătorii anticomunişti, care au înfundat şi au suferit în închisorile politice comuniste, au fost urgent îndepărtaţi, alături de toţi cei care au avut curajul să iasă, cu piepturile goale, în faţa gloanţelor dictaturii şi să-i izgonească pe dictatorul Ceauşescu şi odioasa lui soţie. Ei au fost momiţi cu te miri ce frimituri ale puterii.
E cert că am pornit să construim o societate nouă cu foşti comunişti şi securişti şi în niciun caz cu nişte reformatori. Cum să faci capitalism cu linia a 3-a şi 4-a de comunişti, cu toţi foştii comunişti şi cu aceeaşi administraţie locală şi centrală moştenită de la Ceauşescu? E şi greu după 50 de ani plini de amărăciune de comunism să ai un orizont şi o viziune de lume şi de viaţă nouă.
Ne-au amăgit şi minţi, jignindu-ne inteligenţa!!!