Florin Tănăsescu: HOP ŞI DOAMNA GOE ÎN ARCA LUI NOE!
În Manuscrisele de la Țara Moartă este rescrisă istoria lumii și, implicit, a unei nații. Conform noii legende, se spune că Noe întâi a defrișat tot ceea ce era verde în România, apoi a făcut o plută pe care a-mbarcat toate jivinele. Așa a început tragedia noastră.
Ce nu se știa până acum este că Noe n-a fost nicidecum căpitan de vas, ci Doamna Goe, sora domnișorului Goe. Iar pe vremea aceea se zicea că-n spatele unui cârmaci de goeletă stă o femeie-analfabetă. Așa scrie în sus-numitele manuscrise din Țara Moartă, așa a fost scrisă și a noastră soartă.
În fine, ideea este că Noe – la îndemnul Doamnei Goe – a ras nu doar pădurile din România, ci tot ce mișcă într-o țară.
România devenise vis în abis.
Pe puntea de la Arca jivinelor trebuia să te faci frate cu dracu’, dacă vroiai să trăiești. Altfel, te înecau prostia, promiscuitatea, îngâmfarea, cretinătatea și – cu voia dumneavoastă, ultima pe listă – marea. E drept, pe Arca-goeletă, vapor, corabie, plută sau cum vreți să-i ziceți – construită nu în stil doric, nici ionic sau corintic, ci nemernic – se mai punea, din An în Paște, și de o revoltă, ca pe Bounty. Ea se numea moțiune de cenzură, care pica pe fundul oceanului, să țină de urât morților de pe Titanic. Ce destin
amarnic !
Și tot așa, pentru a se mai amuza un pic, Domnul Noe împreună cu Doamna Goe și acoliții nu jucau, ca pe vremuri, tabinet sau șeptic, ci deșertau balastul navei celor rămași pe uscat: ulei, niscaiva zahăr și multă, multă sare-n ochi. Să nu le fie de deochi !
Exista, evident, și-o disciplină de partid pe vas. Se-nființase Tribunalul Vaporului. Acolo era judecat cu celeritate orice neuron care îndrăznea să facă alianță (sinapsă) cu altul. Era interzis, deci, a gândi. De regulă, inculpatul era condamnat la detenție pe viață – să tragă la galera goeletei Doamnei Goe – sau aruncat peste bord. Iar în orginalul Manuscriselor de la Țara Moartă, Păunescu apare cu versurile: “Poporul meu cel condamnat la moarte/Să ne-aruncăm în marele înfrânt”.
În vremea asta, numita Penelopa, la gherghef, cosea conturul unei țări. Dar, na belea ! (Să ne scuzați expresia !) “Ce noaptea lucra/ Ziua se destrăma. A doua zi iar, a treia zi iar, lucra în zadar”.
– Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim ce-am sfărâmat în anii ăștia, cu ignoranța noastră”, îi șușotea insidios Sisif.
Șarpele se tăvălea pe punte de râs, că alte treabă n-avea; poporul mânca mere pădurețe și saluta boierii de pe plută, făcând temenele. Adică, votându-i, cum se scrie negru pe alb în buletinele – pardon – Manuscrisele din Țara Moartă.
Evident, Arca a intrat în vrie. Din colivie au ieșit papagalii care au început să zbiere: “V-am scos țara dintre ghețuri/ PIB-ul a crescut ca Făt Frumos, cinstite fețe!”. Șarpele râdea, poporul credea. Șobolanii, auzind că-i rost de un ciolan, ieșeau și ei pe punte. Primul care a văzut lumina zilei a fost numit ministru la Deratizare. Al doilea – secretar de stat la Salubrizare. Al treilea, șef la departamentul „ Țară aflată în inventar”.
Ce zicea cronicarul? Că de la Râm (Roma) ne tragem ?
Aiurea! Din mariajul lui Noe cu Doamna Goe!
Sfinte Sisoe!
Pamflet publicat de Ziarul Prahova.ro