Florin Tănăsescu: URA, DRĂGUŢA MEA, CĂ ŢARA E UN CÂMP…
Odată fumate ghiduşiile electorale de genul selfie cu ţăran la coasă sau horă cu ţărăncuţe-n bătătură, masa de candidaţi s-a comasat – pardon, concentrat – pe alte aroganţe.
Că, na! O imagine cu un prost face cât o mie de cuvinte spuse de un deştept.
Câteva exemple:
Ea, aspiranta, s-a dus pe-un câmp. Cum rapiţa nu se-ngălbenise, iar grâul nu-ncolţise, i-a venit alceva-n minte. Adică, a creat un mediu ambiental format din câteva fire de porumb din plastic. Le-a aranjat frumos, după care a pus mâna pe-un ştiulete ceva mai gros. Un fotograf i-a făcut o poză, iar tot el a scris pe ea: „Ura, puicuţa mea, drăguţa e pe câmp!”:
Acum, rugăm a se înţelege că pozarul era bărbac-su’. Altfel nu-şi permitea aroganţa cu „puicuţa”.
Votanţii au rămas uluiţi când au văzut afişul electoral. Unii dintre ei chiar au crezut că s-a făcut porumbul. Şi-au plecat la ciordit. Alţii, crezând că-s alegeri, au plecat s-o voteze.
Schimb de roluri, precum între Ciucă și Ciolacu: pozarul avea-n dotare un cal de lemn, un balaur din plastilină şi-o suliţă din aluminiu. S-a urcat în şa, a înfipt aluminiul în animal şi-uite aşa – Doamne, iartă-ne! – apare acum pe stâlpi şi garduri precum Arhanghelul Mihail.
De data asta, o altă categorie de votanţi a spus „Vaaai!”. Şi votând ei pe acest trimis pe pământ – Doamne, iartă-ne şi-a doua oară! -, deja s-au îmbrăcat în pantaloni la dungă şi adidaşi. Să fie primii când s-or deschide urnele. Deja s-au aşezat la coadă. Ne credeţi sau nu, treaba dumneavoastră!
Aşadar, câmpul fiind ocupat de mândruţă, loc pe cal nemaifiind – că era şi-aşa deşălat, chit că era de lemn – un altul a trecut la o metodă cu totul şi cu totul inedită.
Anume: s-a căţărat pe-un stâlp de înaltă tensiune şi s-a „atârgăţat” de două fire. Nu de unul, că nu-şi făcea efectul curentul.
O sumedenie de cameramani au fost chemaţi să filmeze evenimentul.
Numitul, rânjea, şi rânjea, şi rânjea. Da’ n-o mierlea, nu intraţi la idei!
Ba, chiar răspundea la întrebările pline de înţeleciune ale reporteriţelor. Cum ar fi:
– De ce aţi recurs la acest gest?
– Fiindcă vreau să salvez ţara, d-aia!
Şi rânjea, şi rânjea…
Rânjeşte şi-acum. Îl vedeţi tot acolo, pe stâlp, pe fire, în aer, ce mai tura-vura!
În timpul ăsta, „Asociaţia de confecţionat stâlpi legaţi cu sfoară” calculează câţi euro va plăti rânjilă.
Dar dumneavoastră, nu-i plângeţi de milă! Şi-i scoate cu vârf şi îndesat, în următorii patru ani de mandat.
Că d-ăştia votăm noi. Puicuţe pe câmp, călăreţi fără nimic în cap şi, fireşte, d-alde d-ăia ce râd cu gura pân’ la urechi.
De noi!
Ura, drăguţa mea, că ţara e un câmp…