Forma finală, adoptată, a ordonaței privind sănătatea: Pacienților NU li se poate percepe coplată

Pacienții cu boli cronice se vor putea trata, la alegere, și în spitale private. Ordonanța a fost adoptată de Guvern, iar textul prevede clar că pacienților nu le poate fi percepută coplată.

Pacienții cu boli cronice care beneficiază de tratament în cadrul programelor naționale de sănătate se vor putea trata, la alegere, atât la stat, cât și la spitale și clinici private. Guvernul a adoptat marți seară o Ordonanță de Urgență care introduce această măsură. Textul actului normativ specifică explicit că pacienților tratați în cadrul programelor naționale de sănătate nu le poate fi percepută de către spitalele și clinicile private nicio taxă suplimentară (coplată), a declarat pentru HotNews.ro Nelu Tătaru, secretar de stat în Ministerul Sănătății, la finalul ședinței de Guvern.

„Furnizorii privați de servicii de sănătate nu pot încasa de la pacienți sume suplimentare față de cele decontate de stat” – prevedere-cheie din Ordonanța de Urgență adoptată astăzi.

Distribuie prietenilor

Mai mult pe HotNews.ro