AM Press Logo
Muzeul Pietrei

FOTO&VIDEO Festivalul Concurs Național de Poezie „Lucian Avramescu”. Moștenirea poetului este durabilă ca pietrele din Muzeul pe care l-a ctitorit

Categorie: APH Cultural

 

• Data de 14 august continuă tradiția sărbătoririi Culturii la Sângeru, anul acesta prin cea de-a doua ediție a Festivalului Concurs Național de Poezie „Lucian Avramescu”.
• Data de naștere a poetului Lucian Avramescu a devenit un punct de reper, iar memoria sa un far pentru cei care l-au cunoscut, fie personal, fie prin creațiile sale.

Ce-a de-a doua ediție a Festivalului de poezie care poartă numele poetului Lucian Avramescu a fost o zi a bucuriilor și împlinirilor. Un program bogat, cu multe energii pozitive. Moștenirea poetului este durabila ca pietrele din Muzeul pe care l-a ctitorit.

CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO Prima ediție a Festivalului Concurs Național de Poezie „Lucian Avramescu”, un regal de muzică și poezie în memoria poetului

Au vobit despre el Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii, acad. Valeriu Matei, președintele juriului, Marina Almășan, realizator și producător TV, Eveline Păuna, jurnalist, Octavian Știreanu, jurnalist și scriitor, Ionel Stoica, jurnalist și realizator TV.

CITEȘTE ȘI: Omagiu scriitorului Lucian Avramescu. Astăzi, ar fi împlinit 76 de ani

Evocări despre sărbătorile culturale pe care le-a organizat, mărturii despre inspirația și emulația pe care le simțeau, dar și analize ale operei sale.

Programul, foarte dens, a mai cuprins un moment poetic și muzical susținut de către grupul Vouă, Florin Nan, Tică Sandu și Adrian Fetecău, și un moment folk al chitaristului Eugen Stan, care a adus publicului o variantă inedită a neuitatului cântec „Bună seara, iubite!”.

VIDEO: Buna seara, iubite!

 

 

Căldura după-amiezei nu a speriat publicul, care a fost răbdător, atent și punctual la festinul cultural.

Un moment deosebit a fost avampremiera unui film de prezentare a operei poetice a lui Lucian Avramescu, în lectura inconfundabilă al maestrului Sergiu Cioiu.

Dacă evocările ne-au dus pe drumuri frumoase ale trecutului, viitorul a fost reprezentat de laureatele Festivalului de poezie. Ioana-Lucia Dobreanu, laureata locului III, a ținut un discurs-manifest despre valoarea autenticității și despre cultură ca mediu în care îți găsești împlinirea. Să îi credem pe tineri, atunci când ne dau astfel de lecții.

Printre participanți, am avut și anul acesta bucuria să îl întâlnesc pe Vasile-Maria Apreotesei, de la Soroca, un stâlp al mișcării unioniste. Soroca – Sângeru – Ploiești, aceeași Românie.

De asemenea, pe profesorul Laurențiu Bădicioiu, coordonatorul Festivalului de poezie și epigramă „Romeo și Julieta la Mizil”. Acesta ne-a declarat: „Mărturisesc că am fost martorul norocos al unui eveniment cultural (literar-muzical), care s-a desfășurat într-un loc cum nu mai știu în România, la Sângeru, acasă la Lucian Avramescu, unde amfitrioană desăvârșită a fost Giorgiana Avramescu, soția regretatului poet și jurnalist. Acolo am asistat, împietrit de emoție, la păstrarea torței vii a amintirilor despre Lucian Avramescu, despre ceea ce a ctitorit, apolinic și dionisiac, olimpian, în fond, într-o viață trepidantă și bogată în realizări, în prieteni (prezenți mulți) și plină de sens.
Peste tot în jurul nostru, pietrele se odihneau tăcute, albe, reci… Aveam senzația că asist la un moment rar, de frumusețe genuină, departe de lumea dezlănțuită. Când am ajuns acasă și gândurile s-au așezat, încă trăiam bucuria celui care a fost norocosul martor al unui happening cultural de păstrat pe retina sufletului, acolo unde poezia are un loc privilegiat.”

Cadoul de final pentru public, odată cu lăsarea serii, a fost recitalul de vioară susținut de tânăra Ana Raicu, încheiat, cum altfel, cu o frumoasă interpretare a Baladei lui Ciprian Porumbescu.

VIDEO: Balada lui Ciprian Porumbescu

 

 

Gazda Festivalui de la Muzeul Pietrei a fost bineînțeles, scriitoarea și jurnalista Giorgiana Avramescu. Cu multe emoții, care s-au transmis publicului, a coordonat foarte bine un eveniment complex și reușit. Aceasta ne-a declarat: „Evenimentul din mijlocul lunii august, devenit emblematic pentru Muzeul Pietrei, împlinind anul acesta șase ediții, la care se adaugă Festivalul de poezie Lucian Avramescu, ajuns la ediția a II-a, are pentru mine o semnificație pe care mi-e greu s-o explic.
De trei ani încoace trăiesc parcă doar pentru ziua de 14 august. Odată încheiată această zi, încep deja să mă gândesc la cea de anul următor. Trec totul prin filtrul a ceea ce știu despre Lucian. Înainte de a lua o decizie, mă întreb mai întâi dacă el ar fi de acord. Mă ghidez după vechi întâmplări, situații, mă raportez la el. Nu știu dacă reușesc întotdeauna. În fapt, niciodată nu-l voi ajunge în nimic. Dar am nevoie să știu că nu mă depărtez de ceea ce el a fost.
Misiunea aceasta, care e o misiune pe cât de frumoasă, pe atât de greu de purtat, mă trece prin stări complexe. Tristețe, conștientizarea și mai apăsătoare a absenței lui, emoțiile firești în organizarea unui astfel de eveniment, bucurie. Da, bucuria reușitei! Iar această împlinire o datorez oamenilor care-mi sunt parteneri de nădejde în păstrarea amintirii și a spiritului scriitorului și omului Lucian Avramescu.
În ziua de 14 august, eu nu sunt eu, nici nu știu dacă respir. Un mesager sunt. Ființa aceea care are o datorie morală, pe care singură și-a atribuit-o! În ziua aceea copleșitoare prin semnificații, reușesc să fiu fericită, când tot ce-am gândit s-a împlinit și, privind cerul, îmi întoarce un zâmbet!”

Plimbarea prin livada cu meri, până la capela de piatră, ne duce la mormântul poetului. Dar ceea ce a lăsat viu este mai relevant și mai durabil. Să îl citim și să ne revedem anul viitor, la Sângeru.

Decernarea premiilor Festivalului Concurs Național de Poezie „Lucian Avramescu” a avut loc în prezența juriului format din acad. Valeriu Matei – președinte, Florin Sicoie – scriitor și Gelu Nicolae Ionescu – scriitor.

Câștigătorii Festivalului Concurs Național de Poezie „Lucian Avramescu” ediția a doua:
Marele Premiu, în valoare de 2.500 de lei – Mara Paula Popescu
Premiul I, în valoare de 2.000 de lei – Anna-Maria Zorilă
Premiul II, în valoare de 1.500 de lei – Roberta Andreea popescu
Premiul III, în valoare de 1.000 de lei – Ioana Lucia Dobreanu.

VIDEO: Grupul Vouă

 

Cvasi exvolare, Dobreanu Ioana-Lucia

sătulă de mentalități adverse, de
personUlități ce își impun șablonul
asupra mea,
mă îndrept spre margine și
îmi ridic încrezătoare aripa în adierea
traversând frivolă
prin atmosfera ce dormea;
îmi amintesc cum prea des am visat să-nvăț să zbor mai sus de Nicăieri,
dar cum prea rar un ciripit uscat se aude
prin zbierete de șoimi
care așteaptă să aderi
în sistemul nemilos de fraude.
îmi ridic o aripă, involuntar și pe a doua
și simt pe șira spinării un curent, voracitatea dinamicii,
cum mă împinge forțat și militar spre
marșul spaimei și al fricii.
cu aripile suspendate și cu pieptul dezgolit,
un pas inițiat prudent, o ridicare de genunchi,
îmi întind oasele
către tărâmul ideal tangent pe infinit.
păcat de sfoara dură cu care-am fost legată, de cârpa cu care mi-au astupat violent ciocul;
încă o pasăre ce nu-și va părăsi vreodată locul.

Sclav al umbrelor, Mara Paula Popescu, Marele Premiu

Privesc
același cer
pe care-l priveam
ani în urmă,
se numește liniște.
Purtând amintirile unui copil
ce-și dorea sa crească
fără să ajungă să audă
sunetul greierilor
singur.
Oriunde aș privi
văd pașii copilului
care voia să atinga marea,
să calce pe nisip
ca și cum ar fi prima data
când atinge pământul,
cum număra scoicile
din palma timpului
doar să poarte
veșnicia clipei.
Strângea mâna mamei,
caldura adunată de lacrimile uscate
de pe pielea ei
cu emoția
cu care îmbrățișa trunchiul fragil
al unui copac
crezând
în nemurire.
Același copil,
același zâmbet
apartine umbrelor.
Caută amintiri,
punând fiecare scoică
la ureche
din dorința de a auzi aceeași poveste
a iubirii
încă o dată.
Copilul acesta
mereu a privit sfârșitul
ca pe un început.
Copilul acesta a iertat.

Nu lăsa timpul
să-ți rănească inima.

VIDEO: Ciprian Apetrei

Contributor: Elena Ciobanu

GALERIE FOTO Laurențiu Bădicioiu

fest

Public la festivalul Lucian Avramescu 1

recitari 1

Valeriu Matei si invitati 1

Valeriu Matei si invitati 2

Valeriu Matei si invitati 3

recitari 2

Public la festivalul Lucian Avramescu 3

muzica la festivalul Lucian Avramescu 1

muzica la festivalul Lucian Avramescu 2

invitati

Public la festivalul Lucian Avramescu 4

Public la festivalul Lucian Avramescu 2

(material preluat din actualitateaprahoveana.ro)

Powered by
ns.fm
© 1991- 2024 Agenția de Presă A.M. Press. Toate drepturile rezervate!