Buni zori, maestre! Randunica din cuibul de la strașina casei mele, a plecat de o săptămână. Cu pui cu tot. Cuibul nou făcut în primăvara asta e gol și ca o casă abandonată.

Randunica din mine mai are puțin de vacanță și plec într-un alt zbor până la sărbătorile anului noi. Nu știu dacă o să fie ultima dată din lunga călătorie a câștigului.In ultima vreme nu mai fac promisiuni, mai ales mie. Nu le onorez, devin uitucă și cu gândul la visul meu. Nu am avut aripi să zbor până la Sangeru în acest an, dar sunteți toți trei în gândurile mele. Le deschid în fiecare zi și apoi le vâr la loc zicându-mi … Mai este timp.

Rândunicile din curtea Muzeului să mai poposească, să vă ciripeascsă să vă mai imbarbateze. Vedeți cum au devenit oamenii.? Vedeți cum sunt timpurile? Cât ești în treabă, toți te întreabă. După uită, se fac că uită, vor să uite, respectul nici pentru ei nu îl mai au, ce să mai zicem pentru ceilalți. Cale lungă, drum de fier să le fie drumul! Să nu le ducem dorul.

Cine este și a fost om, om rămâne. Cel ce a avut doar interes, e mai trist decât a fost și mai sărac cât o să mai aibă de călătorit pe aici.

Vă zic o săptămână cu tot ce doriți în ea, și nu uitați mulți vă iubim, apreciem și vă suntem aproape. Sita vieții a cernut oamenii precum apa în cursul ei pietrele. Pietrișul, l-a luat apa. Au rămas cele ce trebuiau, ce meritau să vă fie aproape.