Gherghina Tofan: Bună seara, Maestre !

Lui Grigore Vieru nu i s-a respectat nici o dorință…
I-au facut statuie de trei metri ca sa-și spele pacatele.
El, dragul meu, isi facuse monument dintr-un bloc de piatră întreg , pe care le gravase numele si câte un aforism, lui și mamei sale sculptorul Gheorghe Adoc.
Familiei nu i-a plăcut hotărârea sa, așa că au abandonat monumentul din cimitirul din Pererita și au scos-o pe bătrână fără preot ducând-o lângă fiu,la Chișinău…
Săracii! La urmă au vândut tot ce se putea vinde și de atunci totul s-a oprit… Casa părintească a fost pusă la pămant și construită una nouă de nu știu care muzeu… unde s-a facut, cică, o Casă memorială.
Nici el nu credea că va muri…
Avea atâtea proiecte!?…
Pe 16 ianuarie sunt 12ani de la ,,accident”…
Indiferent din care motive o face, Danil Corbu, ultimul sau editor continua în fiecare an, Festivalul intenational de poezie ,,Grigore Vieru”.
Noi, cei de la Torino avem o Bibliotecă care ne-a fost propusă de cineva, și il comemrăm în fiecare an… Marele câștig este ca noi chiar simțim spiritul său în orice acțiune pe care o facem aici.
Prietenii sai sinceri, au venit si l-au omagiat asa cum se cuvine, facand întâlniri intinerante, i-am contagiat si pe altii de poezia viereană.

x

A plecat în Veșnicia astrală scriitorul Nicolae DABIJA, membru corespondent al AȘM, Patriot de foc al culturii românești, Om al Cetății

Distribuie prietenilor

Zi de doliu național, 15 martie 2021. Drapelele instituțiilor de stat, cu panglici de doliu, coborâte în bernă, iar țara înmărmurită de tristețe și jale nemărginită. Comunitatea intelectualilor de pe ambele maluri ale Prutului, comunitatea științifică, Academia de Științe a Moldovei, Academia Română au îmbrăcat haina tristeții și durerii.
A plecat în Veșnicia astrală membrul corespondent Nicolae DABIJA, membru de onoare al Academiei Române, membru al Academiei Europene de Științe, Arte și Litere cu sediul la Paris, Laureat al Premiului Național, scriitor, istoric literar, redactor-șef al Revistei de cultură „Literatura și Arta”, unul din cei mai citiți și îndrăgiți poeți, tradus în peste 20 de limbi.

Am cerut îndurare mai multe zile, am înălțat rugăciuni, mulți dintre cei care l-au iubit necondiționat se ofereau să-i dea chiar inima lor lui Nicolae Dabija, care a luat asupra sa toată suferința și sfâșierea acestui necăjit popor, doar să rămână cu noi, dar sufletul și harul lui uriaș au fost chemate Sus.

Deplângem moartea poetului academician, deși confrații săi de condei consideră că nu există moarte să poată ucide un poet, el se întoarce doar la ființa sa dintâi, cea cosmică. A plecat să măsoare cu iubire Veșnicia. Nu putem găsi cuvinte necesare pentru a exprima ce simțim acum cu adevărat. Doar poeții vor ști să aplice cele mai frumoase metafore pentru a descrie vecia stelară a poetului limbii române, a patriotului de foc al culturii românești, Nicolae Dabija, un Om cu trăiri biblice, cu virtuți de principe, cum ar spune fratele-condeier de peste Prut, Laurian Stănchescu. A plecat un prieten nobil al multora, a îndurerat o Țară, a lăsat o durere tăcută peste această zi de 15 martie, care a fost sfâșietoare prin ploaia torențială de lacrimi ce ardea inimile mulțimii. Către seară, ploaia de lacrimi ce se vărsă peste mormântul acoperit cu flori se transformase într-o ploaie liturgică. Și Dumnezeu plângea. Plângea și Cerul. Plângem noi, plânge Literatura și Arta, plânge întreaga comunitate literară și culturală, plânge un popor.

Cu jale în cuvinte îi spunem Adio Maestrului Cuvântului scris și rostit, Nicolae Dabija. Zburând pe drumul nemuririi, îl rugăm să nu uite de noi nici de Acolo, unde a fost „convocat în Simpozionul Astral”, cum s-a exprimat în cutremurătorul său recviem, scriitorul, senatorul și membru corespondent al AȘM, Ion Hadârcă. În Cer va fi sărbătoare, va face legendă și Acolo, Sus, știm asta. Rămâne să-i cinstim cum se cuvine memoria, dar mai ales, să-i citim opera și s-o cunoaștem. Asta ar fi ceea ce și-ar dori cel mai mult și împăcarea cea mai mare a regretatului nostru „fotograf de fulgere”, iar durerea noastră comună să ne consolideze și mai mult pentru a continua misiunea regretatului Om și Patriot fără pereche.
Florile neuitării, Maestre Nicolae Dabija. Să ne vorbiți și din Ceruri în limba florilor dragi – Limba Română, pe care ați iubit-o și ați promovat-o cu atâta ardoare, Limba Bunătății, Limba Iubirii și Limba Dorului de tot ce al nostru.
x

Poate plecarea celor doi prieteni v-a tulburat neașteptat de mult, dar tot mai sper că veți învinge această ,,necunoscută” care vă ține departe de multe lucruri dragi… sufletului.

Că vă gândiți la ce va fi mâine, este un lucru cât se poate de firesc pentru cineva care toată viața a planificat aproape totul. Numai că ar trebui scris și încredințat unui notar… Altfel, m-aș teme de deciziile celor de după noi.
Grigore Vieru a decis, și a lăsat scris chiar în cartea sa ,,Lucrarea în cuvânt” unde ar vrea să-și odihnească trupul cel muritor… a comandat chiar un monument funerar din piatră sculptorului Gheorghe Adoc, pe care l-a așezat la mormântul mamei sale la Pererita.

Mai spunea Poetul, la pagina 51, ca la sfințirea acestuia, rudele s-au apucat să-l bocească, deși era prezent, iar Domnia Sa, le-a explicat de ce a făcut acest monument dintr-un singur bloc de piatră.
Era modest, cum modestă i-a fost viața și avea incrustat pe el, de o parte și de alta, câte un epitaf:
,,Când pierzi pe mama îți rămâne Patria, dar nu mai ești copil”, iar pe cel rezervat sieși, sub numele Grigore Vieru era scris ,,Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi!”

Odată cu plecarea sa, familia a ignorat total dorința să de a fi dus în satul natal așezat în locul ales de Poet, ba i-au făcut, din colectă, un cavou unde să încapă tot neamul până la a treia spiță, și o statuie de trei metri, având capul său, și trupul lui Elvis Preslei. Nu cred că merita acest lucru…

Eu vă doresc însănătoșire grabnică și nădejde nestrămutată în bunătatea și mila lui Dumnezeu!
Vă îmbrățișez cu mare drag, multumindu-va pentru fiecare gând pe care ni-l împărtășiți!