Giorgiana Radu-Avramescu: Am crezut
(zvâcniri ale gândului)
De ce tac norii?
De ce soarele plânge
De ce toate-și spun adio în fiecare zi?
În naivitatea mea, am crezut că se face lumină
Că vara nu-i ca sloiul iernii
Am crezut c-au înflorit salcâmii
M-am înșelat
Florile lor sunt doar închipuiri
Sunt lumânările ce ard la căpătâiul fostei eu
Am crezut că m-am vindecat de așteptare
Am crezut că vei veni
Dar drumul l-ai uitat
L-ai încurcat cu altă cărare
Am crezut că voi supraviețui
M-am înșelat
Mă sting ușor
Ușor și sigur
Departe de brațele tale
Am crezut că trăiesc
Dar murit-am demult
De când am crezut
Că iubirea-i aici
Că ea doar nu moare
Am crezut