din lungi preumblări,
mă întorc

din lumi albastre,
revine privirea-mi

de-abia măsor
fuga orelor trecute,
de când ușile cerului
s-au închis

pașii devin grei
în recunoașterea
mai vechii cripte

voit mă desprind, apoi
naufragiez în amintirea clipei
de ieri
nebună, suavă, erotică
precum femeia matură

în vise de-a valma,
pradă mă las,
nu permit îngrădirea,
am drept la orice,
inclusiv nemurirea-mi

de-i păcat,
îmi asum,
îl alătur celui de ieri,
la ieșirea din mare,
când Adonis, curtându-mă
i-am răspuns cu un zâmbet
și nu cu încruntare

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]