amfitrioană a tăcerilor
în universul silențios
al sculpturilor în piatră,
al chipurilor care vorbesc
prin ochii lor de calcar,
privesc lumina revărsată de cer
peste ele, peste noi,
căci sora lor mai mică am devenit

și, în privirea soarelui
începem a vorbi
așa cum doar pietrele
știu a grăi
despre iubiri de demult,
despre cele închipuite de azi,
despre amintirile de ieri și de acum
înrămate în oglinzile timpului

despre fiice promise
și valsuri târzii în noapte,
despre șoapte duioase
și răstigniri nemeritate

amfitrioană a tăcerilor
ascult și dau viață
cuvintelor nerostite,
mărturisite în taina nopților
date la schimb,
puse răboj
ca însemn al dragostei

amfitrioană a tăcerilor
caut peste dealuri
și peste ceruri
să aud glasul tandru
silabisind iubirea,
consoanele gingășiei
și vocalele eternei promisiuni