Giorgiana Radu-Avramescu: Ca un adio colectiv

 

Primăvară sumbră, ca un adio colectiv. Un rămas bun al lumii de la bucuriile simple, de la firavul a fi. Nu demult, Covid-ul ne făcea să credem că el este tot ce ni poate întâmpla mai rău pe pământ. Cât ne-am înșelat!

Imaginile durerii, ale sfârșitului, – când spun sfârșit nu mă refer doar la cel al vieții ca existență a insului, ci a unui întreg ce compune viața complexă a unei țări – ni se arată de mai bine de două săptămâni încoace, dinspre Ucraina. În acest interval, peste 2,5 milioane de ucraineni au plecat din țară, din propriile vieți fără voie. În urma lor au rămas ruine, trupuri fără vlagă – copii, femei, bărbați – îngropate de-a valma. În urma lor au rămas și cioburile sufletelor lor care, cine știe dacă și când vor mai putea fi recompuse? Ca și casele lor, ale căror ruine nu mai povestesc nimic din strădania de a le clădi, din amintirile și tihna lor de altădată.

Distribuie prietenilor

Fața hidoasă a războiului nu poate fi atenuată de fardul declarațiilor și al întâlnirilor politice care se petrec în aceste zile. Sentimentul este acela că nu folosesc la mai nimic, în afara îmbunătățirii imaginii unor participanți la aceste discuții care au mai avut loc și înainte de invazia rusă pe teritoriul ucrainean, iar efectul a fost aproape zero. Întrevederile diplomatice sunt necesare, dar nu par suficiente.

Războiul purtat în Ucraina este și al nostru, al celorlați. Efectele lui se resimt, iar asta s-a văzut în farmacii, unde iodura de potasiu a fost intens solicitată, apoi la cozile din benzinării, la cele pentru pașapoarte. Frica ne face vulnerabili. Este o armă pe care unii o utilizează extrem de îndemânatic, iar alții fac profit consistent de pe urma ei.

Din păcate, trăim de ceva vreme sub dominația fricii. A fricii de moarte, de boală, de sărăcie, de … Viitorul poartă pe creștet un mare semn de întrebare. Niciodată nu a fost intuit cu exactitate, ar fi imposibil, dar parcă acum prognozele, oricât de optimiști ne-am dori să fim, nu se arată luminoase.

”Fiecare cetățean al României poate să fie liniștit, fără grijă pentru siguranța sa și a familiei sale”, transmite președintele Iohannis. Este încurajator mesajul, dar uneori liniștea poate fi doar preludiul furtunii. O furtună care ucrainenilor le-a schimbat viața. Însă noi suntem încă pe pace, războaiele noastre interne sunt mici, cele cu noi înșine pot fi mai alerte uneori dar, uitându-ne la vecinii noștri, ne putem considera binecuvântați. Încă!

Istoria își adaugă triste pagini în această primăvară belicoasă. De altfel, istoria a fost întotdeauna scrisă cu penița înmuiată în cerneala suferinței. Poate vom avea norocul să nu aflăm vreodată, sângele nostru să nu completeze rânduri ale tragediei unui neam. Iar pe cel al bunilor și străbunilor noștri care s-au jertfit pentru ce avem astăzi, să-l cinstim în amintire, sacrificiul lor să nu fi fost în zadar.
Să nădăjduim că primăvara aceasta, ca un adio colectiv, nu se va prelungi în vară, în toamnă și iarnă, și moarte va fi mai puțină, și oameni din nou fericiți!