m-au îmbrățișat
cu brațele lor tinere,
cu ochii și sufletul inocent,

cu duioase cuvinte
m-au strâns la pieptul lor
crud ca o primăvară
ce dă să înmugurească

ce frumoasă sunteți,
ce frumoasă,
mi-au spus

ce mamă minunată ai,
i-au zis fiicei mele

cu vocea ei caldă,
dezgheață toate iernile uitate
de timp,
îmblânzește fiarele planetei, au continuat

ce bucurie au în ele,
câtă viață, câtă dorință și speranță

ce fragilitate văd
la aceste copile,
splendide la rându-le

mă bucur și mă dezmierd
cu spusele lor,
mă minunez privindu-le
și mă-ngrijorez totodată

cât va dura seninătatea
chipurilor lor,
ce le așteaptă, oare?

cum vor reuși
să se țină departe
de dezmățul acestei lumi frivole?
cum vor înflori ele
peste ani?

opresc șirul întrebărilor
și mă las în voia brațelor tinere,
mă bucur de frumusețea cuvintelor
și de chipurile duioase
ce cunosc doar zâmbetul,
deocamdată
și mă rog ca lacrima
nicicând să n-o cunoască

primăveri să rămână mereu,
mereu să înflorească,
splendid ca azi
și mâine dimineață