răsfoind cărțile mele,
pentru un eveniment literar care urmează
la Sighișoara,
am trăit sentimentul dării de seamă

am lăcrimat mai întâi,
parcă citind povestea altcuiva,
cineva necunoscut,
dar și mai dureros devenea pe parcurs,
gândindu-mă că eu,
chiar eu am trăit, am simțit ceea ce scris,

negru pe alb stă așezat

apoi, am aflat
cum se naște scrisul meu

el nu se arată din talent,
el se naște din văzul ochilor,
din gustul dragostei, din întristare,
din bucuria vieții și temerea morții

scrisul meu capătă viață
din viața trăită,
din șoaptele de iubire,
din degetele neobosite în mângâieri,
din buzele care mereu și mereu
caută sărutul

scrisul meu se naște
din nopți nedormite,
din suspine de dor și iubire,
din cuvinte care descuie ușa
altor cuvinte,

din zâmbete venite
în întâmpinarea zâmbetului meu,
din chipuri pe care
eu le deslușesc într-un fel,
în care ele nu se cunosc

scrisul meu se naște
din ceea ce primesc, bun sau rău,
din partea semenilor

oamenii,
prin vorbele lor,
prin gesturile lor,
prin urmele lăsate,
odată ce-mi trec pragul sufletului,
sunt cei care-mi dictează,
mai mereu,
ceea ce eu aștern pe hârtie

și multe rânduri s-au adunat
în ultimii ani

rânduri care povestesc
despre iubire, despre tristețe,
despre întâmplarea de a fi,
despre speranță și izbândă,
despre ce-aș putea fi mâine,
dacă la mine, cea zidită,
între vers și piatră,
aș renunța

scrisul meu se naște
din cenușă uneori,
din mine și din tine,
din fiecare zi însorită,
din ploaia care-a uitat
să cadă,
din nori rătăciți pe cer,
din neantul pe care,
deodată cu anotimpurile întâmplate,
încerc să-l deslușesc

scrisul meu, din secundă,
se naște,
iar secunda
mi-o dictezi tu,
cel care habar nu ai
cum eu știu a privi
spre tine,
orice ai fi,
capăt de lume
sau început de vers