la început n-a fost cuvântul,
a fost duminică,
a fost iarnă,
am devenit noi
apoi luna s-a născut,
luna care astăzi
de singurătate îmi ține,
în geam, noaptea mi se-așează
și pe drumuri pustii,
calea îmi ține
mai târziu, pământul a fost netezit
cu tălpile noastre,
în graba lor spre libertatea dragostei
și mările, și oceanele au devenit
ceea ce astăzi sunt
după ce ochii noștri
au plâns iubirea
și iarba a crescut
datorită nouă,
hrănită din pântecul fertil
al inimii ce bătea pentru amândoi
și norii s-au format
pentru-a ne ține umbră,
pentru-a ne feri de delirul cerului,
supărat de-atâta lumină
iscată de noi,
supărat pe zborurile noastre nebune
într-o clipă,
toate au prins viață,
deodată cu întâmplătoarea
noastră iubire
