privesc imensitatea curții,
flancată de ziduri groase,
impenetrabile, din piatră,
piatră caldă, statornică, veșnică

ascult tăcerea chitarei,
așteptarea pianinei să cânte,
să cânte dragostea, să cânte viața,
să cânte ascultabile balade la nesfârșit

privesc pereții casei,
peste care s-au așezat amintiri,
privesc cromatica, când caldă, când ternă a tablourilor,
privesc icoane ce așteaptă rugăciuni

privesc și ascult,
ascult și privesc,
în deplină tăcere,
existența,
la trecut, în prezent,
iar când copleșitor va deveni totul,
voi zbura atât cât aripile se vor deschide,
atât cât voi putea înainta,
pentru a mă putea întoarce

Disclaimer: Informațiile prezentate în acest articol sunt preluate din surse publice iar la redactarea textului s-a utilizat inteligența artificială. În cazul în care sesizați erori sau neconcordanțe, vă rugăm să ne scrieți la [email protected]