multă vreme,
poate dintotdeauna chiar,
m-am hrănit
cu dulceața cuvintelor

și setea mi-am potolit-o
cu apa vie
a cuvintelor

ele, cuvintele,
mi-au descifrat iubirea

de cald și de bine
mi-au ținut,
în ierni care
dezghețul nu cunoșteau

și, azi, tot ele
mă ridică și mă doboară,
mă îmbracă și dezbracă,
mă bucură
și lacrima îmi provoacă

cuvintele, de când mă știu,
m-au învățat drumul
dinspre pământ spre cer,
și înapoi

aerul cuvintelor
e singurul care se vede,
singurul care se-aude respirând,
singurul fără de care
supraviețuirea n-aș cunoaște

cuvintele îmi sunt hrană,
și apă, și dor,
dragoste, în absența dragostei

fără ele,
nimic n-aș fi fost,
nimic n-aș fi,
în afara unui chip,
cioplit de dalta timpului