un omuleț mi-a ieșit azi în cale,
patru luni avea fetița
un suflet atât de crud, într-o spălătorie auto
nu m-aș fi gândit să întâlnesc
cu mama ei era,
tânără și veselă
ca altcineva de demult,
cunoscut mie,
cunoscut amintirilor.
o supravegheați, vă rog,
mi-a zis, chemată fiind să schimbe locul mașinii
întârziați, întârziați zile dacă puteți,
întârziați luni și chiar ani,
i-aș fi răspuns
lăsați-mă să mă bucur de ce-am trăit cândva,
de mirosul proaspăt,
de mânuțele catifelate și firave,
de scâncetul care azi e înlocuit de ironie
hai, mama, iar asculți colinde?
se amuză în telefon, dimpreună cu colegele de cameră
lăsați-mă, aș fi vrut să-i spun tinerei femei
dar deja revenise
să alăpteze flămânda ființă
care căuta cu insistență sânul mamei
și, găsindu-l, fericită a fost
așa cum fericită m-am regăsit privind-o, privindu-le,
reîntoarsă în anii ce repede s-au scurs
ca apa râului ce mângâie pietrele
în graba ei
de a curge continuu, continuu
fără odihnă,
fără întoarcere,
fără regretul
de a nu mai îmbrățișa
niciodată secunda de ieri
